Cuplul de aur al scenei românești Alexandru Arșinel și Stela Popescu s-a format la finalul anilor '70. După moartea fulgerătoare a Stelei Popescu în 2017, joi lumea teatrului a rămas și fără Alexandru Arșinel, care a murit la vârsta de 83 de ani.

Alexandru Arșinel și Stela Popescu au format un cuplu de comedie foarte apreciat Foto: Arhivă

Pentru Arșinel dispariția Stelei a fost cel mai dureros moment pe care l-a trăit în viaţa de actor.

„Noi formam un cuplu atât de strâns. Intrasem în casele oamenilor împreună. Cu mai multe merite, unul sau altul, dar întotdeauna iubiţi de oameni. Când am aflat de dispariţia Stelei eram disperat că nu mai este. Eram gol. A fost un moment deosebit de greu, poate uneori am şi reacţionat curios. Ceea ce se numeşte durere nu va dispărea niciodată. Mi-a atras atenţia cineva să nu mai spun lucrul ăsta, dar presupun că lipsa asta a ei nu o să mai dureze foarte mult. La un moment dat am să o caut“, spunea Arșinel legat de moartea actriței alături de care a jucat timp de 40 de ani.

Ziua în care Alexandru Arșinel a văzut-o pentru prima dată pe Stela Popescu

Regretații actori s-au cunoscut întâmplător, după ce Stela Popescu scrisese istorie alături de regretatul Ștefan Bănică Senior, timp de 8 ani, între 1971 și 1979. A fost nevoie de un an de căutări pentru ca Stela să îl primească partener pe Arșinel, care a ales calea actoriei după ce picase admiterea la Facultatea de Construcţii şi făcea figuraţie la Teatrul Naţional din Iaşi.

„Ea era studentă la Institutul de Teatru în anul III, eu în primul an. Am cunoscut-o pe malul Borcei, pe malul Dunării, eram la muncă patriotică. Şi a apărut Stela cu fusta ei albastră cu volănaşe şi cu buline mari, roşii. Era ca o apariţie din altă lume. Toată lumea întorcea capul după ea. Era o fată extrem de comunicativă, dar ştia şi să te pună la punct frumos dacă întindeai coarda mai mult decât trebuia. O fată minunată, o actriţă foarte bună.

Primul spectacol jucat alături de ea a fost greu, plin de emoţie. Era Stela, Vasilica Tastaman, Margareta Pâslaru, o distribuţie de top. A fost un succes care a cimentat realizarea acestui cuplu. Primea votul publicului pentru totdeauna. Se transformase grădina noastră într-o adevărată baricadă de rezistenţă a revistei româneşti. Se spuneau nişte lucruri şi lumea se întreba cum de aveam curajul să le spunem. Puiu avea un condei extraordinar şi prindea anumite pasaje din viaţa noastră socială, extrem de caustic, de critic.

După primul spectacol cu ea, în 1978, am simţit că vom fi iubiţi. Pentru că reacţia publicului îţi spune foarte multe, şi pe scenă, şi pe stradă. După aceea, umblând ani de zile prin toate coclaurile, în diferite ţări, ne-am dat seama că, într-adevăr, oamenii ne-au iubit foarte mult. Şi de lucrul acesta ne-am dat sema mai ales în străinătate, după Revoluţie. Doar că nu ne aşteptau cu fanfara, erau înnebuniţi! Noi având şi o perioadă deosebită la Grădina Boema, de vreo 10 ani, unde se spuneau lucruri deosebit de curajoase şi unde lumea venea ca la Maglavit. Stăteau afară agăţaţi, opreau circulaţia, nu se mai putea circula. Atât de multă lume venea. Publicul este în stare să aline şi să netezească orice rană. Şi mi s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să apar pe scenă şi lumea să se ridice în picioare şi să-mi mulţumească. Chiar m-au ajutat, de foarte multe ori“, își amintea Arșinel într-un interviu acordat Adevărul în 2018.

Stela și Arșinel, în primul turneu peste hotare

La aproape doi ani după moartea Stelei Popescu, actorul Alexandru Arşinel vorbea despre cât de mult îi lipsea actriţa şi a povestit câteva amintiri emoţionante pe care le-a avut cu aceasta. Unul dintre momentele care i-au venit atunci în minte era legat de primul lor turneu peste hotare după Revoluţia din ‘89.

„Un moment marcant pentru noi a fost prima întâlnire cu diaspora din Montreal, Canada, din februarie 1991, când într-o sală de 700 de locuri ne-au aşteptat 800 de oameni, care s-au ridicat în picioare şi ne-au aplaudat minute în şir. Nu s-au mai oprit. Iar nouă, fiind primul turneu peste hotare, ne era teamă de cum vom fi primiţi. A fost un moment extraordinar şi ne aduceam de multe ori aminte despre el. Glumeam adesea: «îţi mai este frică?». Însă cele mai preţioase amintiri ale noastre sunt chiar textele pe care le-am spus de-a lungul anilor. Un text scris la maşină îmi aminteşte de momentele în care repetam, de Stela, de Mihai Maximilian, de Biţu Făltiniceanu, echipa care construia... de acea atitudine, de acea baricadă a revistei româneşti. Boema era într-o zonă liberă, iar drumul acela de la bibliotecă până în bulevard la restaurantul Cina era blocat, nu se mai putea merge, pentru că oamenii veneau să ne asculte la Boema, să audă ce text a mai scris Maximilian sau ce le mai spun Stela şi Arşinel. În spectacolul «Suta lui Tănase», ce se joacă în acest moment la Teatrul «Constantin Tănase», am ţinut foarte mult să băgăm un moment din spectacolele pe care le jucam la Boema pe vremuri. Este unul dintre momentele noastre de rezistenţă de la Boema, un moment extrem de curajos raportat la vremurile acelea, ce avea o denumire provocatoare, «Mi-e frică», şi care se lupta crunt cu cenzura. Vorbim de 1986, şi mă bucur că oamenii reaţionau şi realizau acest lucru“, povestea Arşinel.

Întrebat cum își dorește să rămână în amintirea oamenilor, Arșinel spera să nu fie pus la zid pentru greșelile sale: „Mi-aş dori foarte mult să analizeze când mai apare câte cineva şi aduce aminte de câte ceva. În fond, toţi suntem oameni, toţi mai greşim, dar hai să nu ne punem reciproc la zid. Că ceva am lăsat şi noi în urmă. Şi ce-i mai dureros este că avem copii, avem nepoţi şi ei se bucură de numele pe care-l poartă“.