„Legal, acele obiecte sunt doar bucăți de metal”

„Legal, acele obiecte sunt doar bucăți de metal”

Ariadna Cârligeanu, tânără în vârstă de 22 de ani, membră AUR, care a încercat să intre în Parlament cu patru gloanțe miercuri, 10 mai, a făcut primele declarații cu privire la eveniment. Aceasta susține că erau ”obiecte de colecție” și că au fost răspândite miciuni în spațiul public.

”Mă aflu aici în fața dumneavoastră pentru că în această dimineață am ajuns la Parlament așa cum am făcut în fiecare zi de luni. Am făcut controlul de securitate obișnuit. După ce am trecut prin scannerul destinat persoanelor, unul dintre membrii echipei de securitate mi-a spus că este o problemă cu niște obiecte din metal care se aflau în buzunarul hainei. Membrul SPP a găsit 4 obiecte de colecție sub forma unor gloanțe.

Aceste obiecte nu erau cartușe active, nu aveau niciun sistem de acționare. Denumirile utilizate în linșajul media sunt improprii pentru ceea ce eu aveam în acel moment. Nu era nici muniție, nici cartușe, nici obiecte periculoase.

Nu am intrat prin efracție, nu am eludat niciun filtru de control, nu am avut aceste obiecte ascunse. Din punct de vedere legal, acele obiecte sunt doar bucăți de metal. (...)

Rămâne să vă întreb cine a răspândit această știre și cine și-a permis să răspândească informații false într-o situație care nu a existat. Erau niște obiecte de colecție pe care le-am primit cadou. Ziua mea a fost acum două zile”, a declarat Ariadna Cârligeanu.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?