Lebăda neagră
Cazul Caracal, aidoma cazului Colectiv, a fost o lebada neagra. Adica acel eveniment imprevizibil ca detalii factuale, dar, privind retrospectiv, previzibil in evolutia evenimentelor si a sistemelor. Ca apare undeva intr-un orasel un criminal in serie este un accident impredictibil, o situatie cu care s-au confuntat multe alte tari, unele cu mult mai dezvoltate ca stat si unde s-a lasat cu autentice bai de sange, ca in Norvegia, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe Ziare.com .
Ceea ce transforma accidentul in lebada neagra este faptul ca in buna masura activitatea infractionala a lui Gheorghe Dinca este strans legata, chiar o consecinta a degradarii institutiilor statului roman. Asta nu inseamna ca Gheorghe Dinca ar fi avut complici in aceste institutii sau in mai stiu eu ce retea de crima organizata. Nu cred asa ceva, dimpotriva, personal, pe baza informatiilor pe care le detin, sunt 99,9% convinsa ca Dinca este un tipic lup singuratic.
Complice i-a fost degradarea statului, din doua motive esentiale si ingemanate: politizare si deprofesionalizare. Intr-o lume asezata, sa-i zicem normala, ciudatenia lui Dinca nu ar fi trecut neobservata. Intr-o lume normala, oamenii nu au spiritul civic anihilat, nu inchid geamurile in fata oricarei anormalitati, ci o semnaleaza unor autoritati in care au incredere.
Cand apreciez ca Dinca nu face parte dintr-o retea nu spun sub nicio forma ca ele nu exista si ca nu sunt infratite cu autoritatile. Tocmai ca sunt, la toate nivelurile, fie prin comoditatea sau incompetenta politistului, fie chiar prin mituirea acestuia.
Imi petrec o mare parte din timp intr-un orasel de provincie dintr-o zona la fel de rosie ca Oltul. Dupa ce a inceput criza "Caracal", o cunostinta de acolo mi-a povestit ca in blocul in care locuieste este organizat un fel de bordel. Omul a sunat la 112, la fel au facut si alti vecini, iar politia a venit numai pentru a-i anunta pe interlopi ca niste vecini au inceput sa faca scandal.
Fenomenul a ajuns la cote paroxistice in ultimii ani, dar asta nu inseamna ca este cu totul nou. Cu ani in urma, prin 2006 - 2007, mi-a fost furat portofelul intr-un mare magazin din Bucuresti, am observat la timp si paznicul de la usa respectivului magazin a prins hotul. Un boschetar. Mi-am recuperat portofelul si am chemat politia, a venit, m-am dus impreuna cu echipajul si hotul la Sectia 6, competenta, unde a inceput asteptarea.
Un politist a incercat sa ma convinga ca mai bine renunt sa dau declaratie, ca oricum e doar un boschetar, si important e ca mi-am recuperat portofelul. Am refuzat. A plecat si dus a fost pana spre miezul noptii, cand mi-a spus ca ori stau acolo pana dimineata, ori plec si ma anunta el cand sa vin sa dau declaratia. Nu m-a mai sunat niciodata.
Acum cateva saptamani, am fost singura martora a unui accident rutier destul de grav. Am sunat la 112, unde am fost tratata nu foarte diferit de Alexandra, adica operatoarea a gasit cu cale sa se rasteasca la mine ca nu m-am dus langa masinile lovite. Dupa care m-au plimbat intre politie, pompieri si ambulanta minute in sir. Daca victima ar fi fost foarte grav ranita, minutele acelea ii puteau fi fatale.
Recent, o prietena a fost implicata intr-un accident rutier minor, insa soferul vinovat a refuzat sa semneze constatarea amiabila si nici la politie nu s-a prezentat. S-a dus insa prietena mea, cu poze ale masinii care a lovit-o si ale soferului. Politistul de la rutiera i-a spus ca vin sa reclame numai scandalagii si ca ii da adeverinta necesara pentru a-si repara masina, dar sa-l lase in pace. Cu lehamite a inregistrat plangerea si in lunile trecute de atunci nimeni n-a mai sunat-o pe prietena mea desi, repet, era o cauza cu autor cunoscut, trebuia doar mers dupa el.
Sunt ferm convinsa ca majoritatea romanilor au trecut prin asemenea experiente. Si pentru ca au trecut, prefera sa le evite. Este si acesta un motiv pentru care lumea inchide geamurile cand simte fumul din curtea vecinului, in loc sa anunte la 112. Nu stiu daca e vorba doar despre frica, dar stiu sigur ca e vorba despre lehamite. Multa lehamite. Cetatenii sunt complet decuplati de stat, nu mai au incredere in el, nu mai au incredere in protectia si solutiile lui.
Ne miram ca DIICOT, structura de elita la nivelul parchetelor, a ajuns la un asemenea nivel de haos incat confunda in comunicatele oficiale Caracal cu Calarasi, in timp ce purtatoarea de cuvant asteapta ca cenusa sa fie "cernita", iar 7 zile nu este in stare sa faca o cercetare la fata locului, dupa ce a smuls practic un dosar pentru care nu are competenta necesara.
Nu e nicio mirare. Cum Tudorel Toader voia sa scape de Daniel Horodniceanu, vinovat pentru declaratii impotriva modificarii legilor justitiei, l-a preferat pe alesul Oanei Haineala, modestul procuror anchetator de capite incendiate de la Bacau, Felix Banila. Toader ar fi ales si o matura in locul lui Horodniceanu, presedintele a semnat fara sa cracneasca, desi avea dreptul sa refuze, si Felix Banila a ajuns seful de forma al unei structuri in care nu controleaza nici femeile de serviciu.
O numire politica grosiera, care a distrus in cateva luni prestigiul si chiar forta unei structuri, cum spuneam, de elita ajunsa de rasul curcilor. Si exact aceasta structura, daca o gasea pe Luiza, spargea oul de lebada neagra.
Vi se pare ca Parchetul general se simte mai bine cu dl Licu, o combinatie intre profesionalismul lui Felix Banila si sforaria Oanei Haineala? Institutia este distrusa, fiecare pe insula lui, fara comunicare si complet derutata, imi spunea recent un procuror. Iar ce a facut Bogdan Licu in cazul Sorinei, adica o hartuire infirmata de trei instante de judecata, reprezinta o descalificare totala.
Cazul Caracal este doar corolarul acestei degradari. De aici este foarte greu de iesit si in niciun caz prin solutii partiale. Iesirea este doar una radicala, care incepe, dar nu se termina cu votul. Este necesar un efort colectiv de recuplare a fiecaruia dintre noi la societate, un efort de intransigenta si presiune constanta pentru crearea unui sistem meritocratic macar in punctele cheie. Altfel ramanem si cu Calarasi la Caracal, si cu politistii care sar poarta deschisa, adica mediul ideal pentru fauna de infractori de toate felurile.
