Lazea: Rezerva internaţională de aceea se cheamă rezervă internaţională, pentru a putea fi certificată de către pieţe
Rezerva internaţională de aceea se cheamă rezervă internaţională pentru a putea fi văzută şi certificată de către pieţele internaţionale, a afirmat joi Valentin Lazea, economist şef Banca Naţională a României, întrebat despre propunerea legislativă referitoare la repatrierea rezervei de aur a României.
"Despre subiectul aur nu am nimic în plus de adăugat faţă de ceea ce s-a spus de către BNR, de către guvernatorul BNR. Argumentele au fost date, problema a fost prezentată de către BNR. Nu am nimic de adăugat în plus. Ideea principală este că rezerva internaţională de aceea se cheamă rezervă internaţională pentru a putea fi văzută, şi cum să spun, certificată de către pieţe, pieţele internaţionale. Acesta este ideea principală", a spus Valentin Lazea, în cadrul conferinţei "Economia României - Provocări 2019".
La rândul său, Mihai Bogza, director general executiv la Confederaţia Patronală Concordia, a explicat că rezerva internaţională a României este mult mai mare, iar aurul deţine o pondere mică.
"Propunerea aceasta are un puternic caracter populist şi foarte puţin conţinut practic", a subliniat Mihai Bogza.
Atât Valentin Lazea cât şi Mihai Bogza au precizat că vorbesc în nume personal.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus miercuri la Senat o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României (BNR) în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă.
Proiectul care modifică Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României mai prevede că BNR va urmări menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României şi, dacă există pericolul diminuării rezervelor, să prezinte un raport Parlamentului şi Guvernului. AGERPRES