Lazea: Guvernul, datorită politicii fiscale prociclice și a creșterilor salariale a fost nevoit să reducă masiv investițiile

Lazea: Guvernul, datorită politicii fiscale prociclice și a creșterilor salariale a fost nevoit să reducă masiv investițiile

Scăderea investițiilor străine ar putea fi explicată prin faptul că investițiile pe care le face statul român au rol de antrenare urmate fiind de cele străine, dar, din cauza politicii fiscale prociclice și a creșterilor de salarii, Guvernul a fost nevoit să reducă masiv investițiile pentru a se încadra în ținta de deficit, a arătat Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR), prezent la "Foreign Investors Summit" .

"Există o legătură puțin mai complicat de explicat între investițiile pe care le face statul român și care au rol de antrenare, urmate fiind de investițiile străine, în sensul că Guvernul, datorită politicii fiscale prociclice și a creșterilor de salarii foarte mari, a fost nevoit să reducă masiv investițiile proprii pentru a se putea încadra în limita de de deficit de 3%. Ori, investitorul privat de regulă vine pe urma sau în urma guvernului oricărei țări, astfel încât, dacă guvernul țării respective taie din investiții o reacție firească a sectorului privat este să nu investească nici el. El nu vine în locul guvernului, ci în completarea guvernului", a spus Lazea.

Acesta a precizat că pentru a avea o creștere economică sustenabilă este nevoie de păstrarea echilibrelor macroeconomice, creșterea factorilor care contribuie la majorarea produsului intern brut potențial — capital, forță de muncă și productivitate. Lazea a menționat că numai prin relaxări fiscale nu putem avea creștere sustenabilă pe termen lung.

"Așa cum a fost construit bugetul, investițiile se bazează în cea mai mare măsură pe atragerea de fonduri europene. Ori aici avem întârzieri legate de motive birocratice. Problema este că atunci când ne vom pune la punct aceste probleme și vom putea să atragem fonduri, guvernul va trebui să cofinanțeze, deci să dea acei 15% pentru investiții și cu acei 15% riscăm să ieșim din marja de deficit de 3%", a afirmat Lazea.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!