Lazăr: Dosarul Revoluției a ajuns la Parchet; o echipă nouă va lucra pentru a stabili adevărul
Procurorul general Augustin Lazăr afirmă că dosarul Revoluției a ajuns la Parchet de la Instanța supremă, menționând că la el va lucra o echipă nouă.
"Dosarul a ajuns și se organizează desfășurarea anchetei la Secția parchetelor militare. Va fi o echipă nouă care va lucra și vom stabili adevărul și în acest dosar", a declarat Lazăr, marți, la sediul CSM, întrebat dacă dosarul Revoluției a ajuns la Parchet.
În luna iunie, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul Revoluției.
Judecătorii de la Instanța supremă au admis o sesizare a procurorilor de la Parchetul General și au confirmat redeschiderea anchetei în dosarul Revoluției.
Pe 5 aprilie, Bogdan Licu, care asigura atunci interimatul în funcția de procuror general, anunța redeschiderea anchetei, pe motiv că soluția de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică și nelegală, "fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informații, date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situații de fapt incomplete și, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecință, la o greșită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făptuitorilor, precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor".
Bogdan Licu arăta că din modul de desfășurare a anchetei la Parchetul Militar rezultă că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esențiale referitoare la evenimentele din perioada 17 — 30 decembrie 1989.
În opinia lui Bogdan Licu, stabilirea corectă a situației de fapt în această cauză nu se poate face fără analizarea în detaliu a tuturor circumstanțelor anterioare, concomitente și ulterioare evenimentelor și fără luarea în considerare a factorilor externi, care au contribuit la căderea guvernelor comuniste din Europa de Est.
Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împușcare, rănirea a 343 în alte împrejurări și reținerea a 924 de oameni.
Parchetul Militar a dispus atunci clasarea dosarului sub aspectul infracțiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi, respectiv infracțiuni contra umanității, reținându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare.
Totodată, s-a dispus clasarea sub aspectul infracțiunii de omor, tentativă de omor și instigare la infracțiunea de omor, reținându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau existența autorității de lucru judecat, dar și faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.
După această decizie de clasare, sute de revoluționari au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție plângeri împotriva soluției date de procurori.
AGERPRES