Lazăr despre înregistrarea de la DNA Oradea: Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii

Lazăr despre înregistrarea de la DNA Oradea: Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii

Procurorul general Augustin Lazăr susţine, după apariţia înregistrării de la DNA Oradea, că procurorii trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, subliniind că a fost dispus un control în acest caz.

Precizările vin în contextul ''interesului manifestat de mai mulţi jurnalişti privind punctul de vedere al procurorului general referitor la activitatea procurorilor din unele unităţi teritoriale ale DNA''.

''Conducerea Ministerului Public se delimitează de activităţile ce nu se circumscriu normelor procedurale sau care constituie abateri disciplinare sau încălcări ale Codului deontologic al magistraţilor. Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu imparţialitate şi independenţă. În urma apariţiei în presă a înregistrărilor unor discuţii s-a dispus efectuarea unui control al cauzelor despre care se face vorbire în înregistrare, concluziile acestui control urmând a fi implementate cu imparţialitate şi fără întârziere", se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Recent, avocatul Răzvan Doseanu a publicat pe site-ul Cabinetului de Avocatură 'Doseanu şi Asociaţii' o înregistrare audio a unei şedinţe care ar fi avut loc la DNA Oradea în ianuarie 2018, în care se discuta despre acţiuni de intimidare a judecătorilor.

"Înregistrare explozivă de la o şedinţă DNA Oradea, din ianuarie 2018, primită anonim. Posibil să fie autentică, posibil să nu fie autentică, deşi personal recunosc vocile tuturor procurorilor posibili participanţi. Participanţi posibili: procurori Man Ciprian, Muntean Adrian, Ardelean Cristian, Pantea Cosmin şi Rus Lucian. Cer public DNA Oradea să dezmintă autenticitatea înregistrării. Dacă e reală, apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a doi judecători în judecată. Nume importante ce apar în discuţie: judecători Denisa Vidican, Cioflan Adina, Soane Laura, Udroiu Mihail Filimon Florin, Musta Ovidiu, Berindei Olimpiu Daniel, Mihaela Pătrăuş, Roman Florica (Curtea de Apel Oradea), Bic Denisa, Vlad Marian (Tribunalul Bihor la un moment dat), Haiduc Simona, Miclo Laura, Remus Nemeş (Tribunalul Satu Mare). Dacă înregistrarea e autentică, ar trebui să urmeze arestări la DNA Oradea. Dacă nu e autentică, trebuie să vedem ce specialist a putut folosi vocile a cinci procurori. Vocea cea mai puternică din înregistrare pare a fi a procurorului Man Ciprian. Cine e autorul înregistrării şi care e scopul acesteia rămâne de stabilit", se arăta în mesajul publicat de casa de avocatură. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…