Lazăr despre coordonarea DNA/DIICOT: Mă gândesc să am o relație de comunicare mai eficace

Lazăr despre coordonarea DNA/DIICOT: Mă gândesc să am o relație de comunicare mai eficace

Augustin Lazăr a declarat joi că, din calitatea de procuror general, dorește să aibă, față de situația care a existat, o relație de comunicare mult mai eficientă cu DNA și DIICOT.

"Conform art. 14 din regulament, procurorul general conduce prin intermediul procurorilor-șefi ai DNA și DIICOT aceste structuri. Mă gândesc ca, față de situația care a existat înainte, să am o relație de comunicare mult mai eficace cu aceste structuri. Să știu care este problematica lor, cu ce putem să ajutăm să funcționeze bine din punct de vedere al resurselor aceste structuri și pentru a vedea în continuare maniera în care pot să fie mai eficace", a răspuns Lazăr, în interviul de la CSM, întrebat de ministrul Justiției, Raluca Prună, cum vede rolul de coordonare pe care procurorul general îl are față de structurile specializate DNA și DIICOT.

Lazăr a susținut totodată că procurorul general trebuie să monitorizeze și el calitatea activității unităților de Parchet.

"Partea cu referire la calitatea activității, pe care am văzut că ei oricum o au în vedere, și trebuie să o monitorizeze și procurorul general pentru a vedea nivelul achitărilor, să scadă. Am văzut că a scăzut față de anii anteriori la DNA, spre exemplu, la circa 7%, ceea ce este un fapt pozitiv și, de asemenea, aspectul care se leagă de respectarea drepturilor fundamentale. Procurorul specializat trebuie să aibă în vedere în calitate de magistrat al acelei structuri specializate nu numai latura acțională, trebuie să aibă în vedere mereu cadrul legal și respectarea drepturilor fundamentale pentru a crea cât mai puține spații de discuție cu referire la modul în care a fost instrumentată o cauză și cu privire la circumstanțele imparțialității și alte lucruri de felul acesta pe care presa nu ezită să le comenteze prompt ori de câte ori are ocazie", a declarat Augustin Lazăr.

El a adăugat că este clar faptul că procurorul este imparțial, indiferent dacă este de la structurile comune ale Ministerului Public sau de la cele specializate, dar acest lucru trebuie "să apară foarte clar și în exterior".

AGERPRES/(A — autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”