Lavrov susține că Putin este gata de negocieri cu Occidentul, însă cu unele condiții

Lavrov susține că Putin este gata de negocieri cu Occidentul, însă cu unele condiții

După mai bine de opt luni de la debutul invaziei, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că liderul de la Kremlin este în continuare gata să negocieze cu privire la Ucraina, însă are unele condiții, conform propagandei ruse, relatează Ukrainska Pravda și TASS .

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Serghei Lavrov a afirmat că Putin este gata să negocieze. FOTO EPA-EFE

Suntem întotdeauna gata să îi ascultăm pe colegii noștri occidentali, dacă mai fac o cerere pentru a organiza o discuție. Sper că vor putea să ne ofere niște abordări serioase care să contribuie la dezamorsarea tensiunilor și să țină cont pe deplin de interesele Federației Ruse și de securitatea sa", a afirmat Lavrov.

Conform ministrului rus de Externe, Rusia este gata să discute cu Occidentul, în cazul în care acesta i se adresează „cu propuneri realiste, bazate pe principiile egalității și respectului reciproc al intereselor, care vizează găsirea unor compromisuri și a unui echilibru între interesele tuturor țărilor din această regiune”.

De asemenea, acesta a afirmat că în ultimele șase luni „au existat mai multe inițiative din partea americanilor și a unor alți oficiali occidentali care au cerut să aibă convorbiri telefonice cu liderul rus”.

În aceeași ordine de idei, Lavrov a mai adăugat și că unii miniștri de Externe l-au abordat cu aceeași cerere, iar el a fost mereu de acord.

Ministrul rus de Externe susține că președintele Rusiei, Vladimir Putin , a spus de nenumărate ori că Federația Rusă nu a refuzat niciodată să negocieze.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că negocierile cu privire la Ucraina ar trebui purtate în primul rând cu SUA , fiindcă Kievul acționează „la ordinele din exterior", conform TASS.

Peskov a declarat că „la Kiev există un președinte, președintele legitim al Ucrainei, domnul Zelenski și este posibil să se ajungă la unele acorduri cu el pe baza experienței din martie, dar aceste acorduri nu valorează nimic, pentru că la ordinele din exterior pot fi anulate instantaneu. În consecință, cel puțin trebuie să vorbim cu creierul lor, liderul".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…