Lavrov se deplasează la Teheran: Ce prevede programul oficial al șefului diplomației ruse

Lavrov se deplasează la Teheran: Ce prevede programul oficial al șefului diplomației ruse

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov va călători luni la Teheran pentru o reuniune pe tema conflictului armeano-azer cu şefii diplomaţiilor din Armenia, Azerbaidjan, Iran, Rusia şi Turcia.

Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

„Confirmăm convorbirile lui Lavrov programate pentru luni la Teheran”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Vineri, viceministrul armean de Externe Vahan Kostanian a informat că Erevanul a primit o invitaţie din partea Teheranului de a participa la o reuniune a puterilor regionale privind situaţia din Caucazul de Sud după victoria Azerbaidjanului în Nagorno-Karabah în septembrie, relatează EFE, potrivit Agerpres .

Agenţia azeră APA a confirmat duminica aceasta o întâlnire la nivel de miniştri de Externe pe 23 octombrie la Teheran în formatul iniţial cunoscut sub numele de „3+3”, ce propunea şi includerea Georgiei, care însă nici măcar nu a participat la prima întâlnire a viceminiştrilor, la Moscova, în decembrie 2021.

Tbilisi s-a oferit să medieze între Armenia şi Azerbaidjan, care, de luni de zile, fac schimb de proiecte ale unui tratat de pace, după trei decenii de ciocniri armate pentru controlul Nagorno-Karabah, teritoriu recunoscut la nivel internaţional ca făcând parte din Azerbaidjan, dar care era populat până de curând de aproximativ 120.000 de armeni, notează EFE.

După victoria Azerbaidjanului într-o operaţiune militară fulger, la 19 şi 20 septembrie, autorităţile autoproclamatei republici armene din Nagorno-Karabah au capitulat şi au anunţat dizolvarea acesteia.

Pe lângă conflictul din Nagorno-Karabah, cele două ţări sunt implicate în ciocniri continue la frontieră, întrucât nu şi-au delimitat niciodată graniţele de la prăbuşirea Uniunii Sovietice.

O parte importantă a unei viitoare normalizări a relaţiilor dintre Armenia şi Azerbaidjan presupune nu doar delimitarea graniţelor, ci şi deblocarea culoarelor de trecere între cele două naţiuni, în particular, dar şi în regiunea Caucazului de Sud, în general, care include Iran şi Turcia.

Azerbaidjanul şi Turcia fac presiuni asupra Armeniei să deschidă cât mai curând aşa-numitul „Culoar Zangezur”, o cale care să lege Azerbaidjanul de exclava sa Nahicevan, traversând aproximativ 30 de kilometri de teritoriu armean, dar Erevanul nu a fost încă de acord pentru că vrea să-şi păstreze suveranitatea asupra infrastructurii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!