Lavrov îi propune lui Putin să se acorde mai mult timp diplomaţiei pentru un acord cu Occidentul

Lavrov îi propune lui Putin să se acorde mai mult timp diplomaţiei pentru un acord cu Occidentul

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov i-a propus luni preşedintelui Vladimir Putin ca Moscova să continue pe calea diplomatică în eforturile sale de a obţine garanţii de securitate din partea Occidentului, transmit Reuters şi AFP.

Lavrov i-a spus lui Putin că Statele Unite au înaintat propuneri concrete privind reducerea riscurilor militare, dar răspunsurile primite de la Uniunea Europeană şi de la NATO nu au fost satisfăcătoare.

Într-o discuţie transmisă la televiziune, Putin a fost arătat întrebându-l pe Lavrov dacă există o şansă de a se ajunge la un acord care să răspundă îngrijorărilor de securitate ale Rusiei, sau Moscova este doar târâtă în negocieri fără sfârşit.

'Noi am avertizat deja nu o singură dată că nu vom permite negocieri nesfârşite pe probleme care necesită o soluţie astăzi', a răspuns Lavrov. Dar, 'în calitate de ministru al afacerilor externe, trebuie să spun că există întotdeauna şanse', a continuat el.

'Mi se pare că posibilităţile noastre sunt departe de a fi epuizate. În acest stadiu, aş sugera continuarea şi extinderea lor', a adăugat ministrul rus.

Potrivit Reuters, declaraţiile par să semnaleze o reducere a probabilităţii unei acţiuni militare iminente a Rusiei după avertismentele repetate din partea SUA potrivit cărora Moscova ar putea ataca Ucraina în orice moment.

Lavrov a afirmat că a primit răspunsuri 'nesatisfăcătoare' la o scrisoare trimisă statelor membre ale Uniunii Europene şi ale NATO cu privire la 'securitatea indivizibilă', o referire la plângerile Rusiei că Ucraina şi Occidentul îşi întăresc securitatea pe seama Rusiei şi că aceasta ar constitui o încălcare a tratatelor internaţionale.

'Am primit răspunsuri nesatisfăcătoare, niciunul dintre omologii mei nu a răspuns mesajului meu direct. De aceea, vom continua să căutăm o reacţie concretă de la fiecare stat', a adăugat el.

Aceste declaraţii survin în ajunul deplasării pe care o va face la Moscova cancelarul german Olaf Scholz, din suita vizitelor unor responsabili europeni de rang înalt care încearcă dezamorsarea crizei ucrainene.

Puterile occidentale se tem că Rusia ar putea declanşa o invazie în Ucraina, intenţie dezminţită în mod repetat de Moscova.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!