Lavrov: Fotografiile dezvăluite de SUA privind prezenţa unor militari ruşi în Ucraina sunt trucate

Lavrov: Fotografiile dezvăluite de SUA privind prezenţa unor militari ruşi în Ucraina sunt trucate

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a negat miercuri prezenţa în Ucraina a unor militari sau ofiţeri ai serviciilor ruse şi a afirmat că fotografiile dezvăluite de Washington privind prezenţa acestora sunt "trucate".

Lavrov: Fotografiile dezvăluite de SUA privind prezenţa unor militari ruşi în Ucraina sunt trucate

"Singurul lucru specific pe care Statele Unite îl prezintă, cu excepţia fotografiilor trucate pe calculator, singurul indiciu deosebit la care au apelat (pentru a spijini teza conform căreia militari ruşi s-ar afla în Ucraina) este că persoanele utilizează arme ruseşti", a declarat Lavrov.

"Toată lumea utilizează în Ucraina arme ruseşti uşoare, pistoale de tip Kalaşnikov şi Makarov, prin urmare nu este un argument foarte convingător", a adăugat el.

Departamentul de Stat american a dezvăluit, luni, imagini furnizate de Kiev care arată, în opinia sa, că separatişti înarmaţi în estul Ucrainei sunt de fapt militari sau ofiţeri ai serviciilor ruse.

O serie de fotografii furnizate de Kiev prin intermediul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) arată o imagine realizată în Georgia în 2008 a unui militar cu barbă roşcată, purtând insigna unei unităţi a forţelor speciale ruse.

Acelaşi bărbat, cu barba ceva mai albă, apare pe o altă fotografie realizată în timpul ocupării unui comisariat din oraşul Kramatorsk de către militanţi separatişti. "Aceeaşi persoană a fost văzută şi la Slaviansk, la 14 aprilie 2014", afirmă legenda unei a treia fotografii în care se vede un bărbat în uniformă, cu ţigara în gură.

O altă serie de imagini, unele realizate în Crimeea, iar altele în ultimele zile în estul Ucrainei, este înfăţişând acelaşi bărbat.

O a treia serie, furnizată de Kiev, dezvăluie "fotografii de familie" ale membrilor unei unităţi prezentate.

Potrivit Departamentului de Stat american, imaginile dezvăluite reprezintă "indicii ale unei conexiuni între Rusia şi o parte dintre militanţii înarmaţi din estul Ucrainei".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…