Lavrov acuză SUA de 'hoție la lumina zilei' în disputa privind sediile diplomatice ruse închise de Obama

Lavrov acuză SUA de 'hoție la lumina zilei' în disputa privind sediile diplomatice ruse închise de Obama

Încercarea administrației de la Washington de a stabili precondiții pentru restituirea sediilor diplomatice ruse din SUA închise de Barack Obama sunt o 'hoție la lumina zilei', a declarat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, transmite agenția RIA, citată de Reuters.

În urma dezvăluirilor despre atacurile cibernetice din timpul campaniei electorale americane împotriva echipei candidatei democrate la președinție, Hillary Clinton, fostul președinte Barack Obama a ordonat la sfârșitul lunii decembrie anul trecut expulzarea a 35 de diplomați ruși aflați la post la Washington și San Francisco, închiderea a două sedii ale misiunilor diplomatice ruse din New York și Maryland, precum și sancțiuni ce vizează serviciile de informații ruse GRU și FSB.

Președintele rus Vladimir Putin a decis atunci să nu riposteze și să aștepte instalarea noii administrații la Washington conduse de Donald Trump înainte de a lua o hotărâre, dar în pofida numeroaselor discuții telefonice dintre cei doi lideri și a întrevederii lor de la summitul G20, problema a rămas nesoluționată.

Acum, Moscova precizează că totul depinde de rezultatul discuției pe care ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, o va avea luni la Washington cu subsecretarul american de stat Thomas Shannon.

Pe de altă parte, Lavrov, aflat în vizită în Belarus, a mai spus că din cauza 'sentimentelor anti-rusești' din SUA nu este sigur că Moscova și Washingtonul se vor putea înțelege în ceea ce privește chestiunile globale majore.

Totuși, referindu-se la crearea zonelor de dezescaladare în Siria, șeful diplomației ruse a spus că atât țara sa cât și SUA vor face tot ce pot pentru a avea în vedere preocupările Israelului în legătură cu respectivele zone.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică la Paris că se opune categoric creării unor astfel de zone, care în opinia sa ar perpetua prezența Iranului în Siria.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…