Laurie Garrett, profetul acestei pandemii, se așteaptă la ani de continuare a deceselor din această cauză, dar și la episoade de „furie colectivă”, scrie  New York Times .

• Un articol semnat de Frank Bruni, pe care îl prezentăm pe larg.

I-am spus lui Laurie Garrett că la fel de bine și-ar putea schimba numele în Cassandra. Toată lumea o sună oricum.

Ea și cu mine făceam „zoom” – acesta este un verb acum, nu? – când, la un moment dat, scoate o carte din 2017: „Avertismente: În căutarea Cassandraelor pentru a opri catastrofele”. De remarcat că Garrett, jurnalist câștigător al premiului Pulitzer, a prevăzut și impactul HIV, și răspândirea globală a agenților patogeni mai contagioși. „Sunt o dublă Cassandra”, spune acum ea.

Recent, a fost pomenită și într-un articol publicat de Vanity Fair, sub semnătura lui David Ewing Duncan, despre „Casandrele coronavirusului”.

Cassandra, desigur, era prezicătoarea greacă, sortită să emită avertismente nemaiauzite. Cel mai grav avertisment pe care Garret l-a dat lumii este cel legat de o pandemie precum cea pe care o traversăm azi. O făcuse în best seller-ul din 1994, „The Coming Plague”, dar și în cărți și discursuri ulterioare, inclusiv pe scena TED Talks.

A văzut-o venind. Așadar, o mare parte din ceea ce voiam să o întreb despre ea a fost ceea ce vede. Rămâi pe recepție: Globul ei de cristal este întunecat.

În pofida faptului că piața bursieră se dă în vânt după el, probabil că medicamentul remdesivir nu va fi biletul nostru de ieșire din pandemie, spune Laurie Garett. Motivul: Se știe despre el că, cel mult, reduce timpul de recuperare la pacienții de Covid-19, pe când lumea are nevoie de cu totul altceva: „Avem nevoie fie de un tratament, fie de un vaccin”.

Însă ea nu crede că e posibilă dezvoltarea unui vaccin în următorul an, în timp ce Covid-19 este o criză care se va întinde pe o perioadă mai lungă mai lungă decât: „Le-am spus tuturor că orizontul pe care îl am în vedere este de aproximativ 36 de luni, iar acesta este cel mai bun scenariu al meu”.

„Sunt destul de sigură că (pandemia) va evolua valuri. Nu va fi un tsunami care să vină în America. Vor fi micro-valuri care vor ajunge în Des Moines, apoi în New Orleans, apoi în Houston și așa mai departe, și vor afecta modul în care oamenii se gândesc la tot felul de lucruri”, explică Laurie Garett. Ea crede, astfel, că lumea va reevalua importanța călătoriilor, oamenii își vor revizui nevoia de avea întâlniri de afaceri față în față. Vor reanaliza idei precum plecarea copiilor la facultate în afara statului.

Așadar, „revenirea la normal”, o formulă de care se agăță atât de mulți oameni azi, e doar o fantezie? „Istoria e chiar în fața noastră. Am revenit la normal după 11 septembrie? Nu. Am creat o normalitate complet nouă. Am securizat Statele Unite. Ne-am transformat într-un stat antiterorist. Și a afectat totul. Nu putem intra într-o clădire fără carte de identitate și fără să trecem printr-un detector de metale, nu am mai putea să ne urcăm în avion altfel. Asta se va întâmpla cu (pandemia de coronavirus)”.

Nu e vorba de detectoare de metale, ci o schimbare seismică în ceea ce privește așteptările, în ceea ce suportăm, în modul în care ne adaptăm.Poate, mai spune Garret, și în ceea ce privește angajamentul nostru politic.

„O perturbare politică masivă” ar putea apărea, în opinia jurnalistei americane, dacă SUA intră într-un nou val de infecții cu bogații îmbogățiți și mai mult în această perioadă. Vor putea să apară tulburări dacă oamenii ajung la concluzia că, în timp ce condiția celor mai mulți a devenit mai precară, cei care înainte mergeau cu elicopterul au trecut între timp la avionul privat, posedă o insulă și, ca atare, nu le pasă cât de aglomerate sau nu sunt străzile, pentru că ei sunt astfel la adăpost.

„Așa cum, ieșind din găurile noastre, vedem cum arată șomajul de 25%, la fel vom putea vedea și cum arată furia colectivă”, mai spune Laurie Garett.

Garrett este pe radarul meu încă de la începutul anilor 1990, când a lucrat pentru Newsday și a avut unele dintre cele mai bune relatări despre SIDA. Pulitzer-ul ei, oținut în 1996, a fost pentru acoperirea Ebola în Zair. A trecut prin Școala de Sănătate Publică de la Harvard, a fost membru al Consiliului pentru Relații Externe și consultant pentru filmul Contagion, din 2011. Cu alte cuvinte, experiența ei a fost multă vreme solicitată. Dar niciodată ca acum.

În fiecare dimineață, când își deschide e-mailul, „există solicitări din Argentina, Hong Kong, Taiwan, Africa de Sud, Maroc, Turcia. Să nu mai vorbim de toate solicitările din SUA”, povestește Laure Garett. Aceasta spune că nu a fost surprinsă de faptul că un coronavirus a provocat această devastare, că China a minimalizat ceea ce se întâmpla sau că răspunsul, în multe locuri, a fost bleg și lent.

Dar există ceva din toată această poveste pe care nu l-ar fi putut prezice: că etalonul în materie de blegeală și lentoare vor Statele Unite ale Americii: „Nu mi-aș fi putut-o imagina vreodată”.

Are în vedere aici:

• Faptul că Donald Trump, inițial, a acceptat asigurările de date de omologul său chinez, Xi Jinping, cum că în China ar fi toate bune.
• Atitudinea sa scandaloasă din perioada ianuarie-martie.
• Promovarea unor tratamente neprobate
• Ieșirea lui Trump referitoare la utilitatea dezinfectanților în tratarea bolnavilor de Covid-19.
• Absența unei strategii pe termen lung de combatere a coronavirusului.

Garrett nu se lasă condusă de partizanat. Ea l-a lăudat pe George W. Bush pentru lupta cu HIV, in Africa, dar l-a numit pe Trump „cel mai incompetent și mai nebun bufon imaginabil”.

Și a fost șocată de faptul că America nu este în măsură să conducă răspunsul global la această criză, în parte din cauză că știința și statutul oamenilor de știință s-au degradat sub Trump.

Însă problema, a adăugat Garrett, este mai mare decât Trump și mai veche decât președinția sa. America nu a investit niciodată suficient în sănătatea publică. Bogăția și reputația le revin mai degrabă medicilor care găsesc modalități noi și mai bune de a trata bolile de inimă, cancerul și altele asemenea. Marea dezbatere politică vizează accesul oamenilor la asistența medicală.

Dar cum rămâne cu eforturile de a menține aerul și apa curate și sigure pentru toată lumea, cum rămâne cu conceperea unor politici și sisteme pentru detectarea rapidă a focarelor, izolarea acestora și protejarea populațiilor? Unde sunt recompensele pentru cei care se gândesc la așa ceva și fac ceva în acest sens?

Garrett și-a amintit de timpul petrecut la Harvard: „Școala medicală de acolo este toată marmură, cu acele coloane mari. Școala de sănătate publică este o clădire sfioasă, cu cea mai urâtă arhitectură posibilă, cu tavanele căzute”.

Și ceea ce America are cel mai mult nevoie în acest moment, a spus ea, nu este această baterie de testare, testare, testare, pentru că nu vor fi niciodată suficiente teste super-rapide, super-fiabile pentru a determina pe loc cine poate intra în siguranță într-un loc de muncă sau un loc aglomerat, care este scenariul pe care unii oameni par să-l aibă în minte. America are nevoie de informații bune, din numeroase studii riguros concepute, despre prevalența și mortalitatea infecțiilor cu coronavirus, pe subseturi de persoane date, astfel încât guvernanții și primarii să poată dezvolta reguli de distanțare și redeschidere socială care să fie sensibile, durabile și adaptate situației existente.

America are nevoie de un guvern federal activ în coordonarea acestor eforturi, nu de unul în care experți precum Tony Fauci și Deborah Birx pășesc pe vârfuri în jurul egoului tandru al unui președinte, relatează  Universul.net .

Distribuie Distribuie Comentarii