Celebrul multiinstrumentist, compozitor, textier, solist vocal și orchestrator buzoian Laurențiu Cazan s-a născut pe 28 decembrie 1957, într-o familie în care tatăl i-a insuflat dragostea pentru muzică.

„Într-o zi de 28 decembrie veneam și eu pe lume… În lumea asta în care sunteți și voi, dragi prieteni, dar o lume pe care fiecare o percepem în felul său, diferit. Ce știam eu atunci despre viață, ce știm noi când suntem copii? Mai nimic, la fel ca și acum. Vorba lui Socrate: <<Știu că nu știu nimic…>>”. Și totuși e ceva ce știm cu toții și la un an, la doi, la trei, și la 100 de ani, că Iubirea este cel mai important lucru, chiar înainte și dincolo de această lume, de acest univers. Eu, prin muzica mea mă străduiesc să mărturisesc Iubirea, de care să ne bucurăm împreună cât mai mult, dacă se poate, fie și doar o veșnicie”, a mărturisit artistul pe Facebook, joi, de ziua sa.

În curând va definitiva noul său album „Magic”, la care lucrează de ceva vreme, după cum a mărturisit în aceeași postare, însoțită de o fotografie făcută la vârsta la care lua contactul cu muzica, cu explicația:

„Eu, la vârsta de doi ani și șapte luni la Bacău…orașul meu natal, unde am copilărit nouă ani. Buzăul este orașul meu de origine. Adevărat… <<Ce fericiți eram și nu știam…>>. Mă gândesc să compun o melodie cu titlul ăsta… Vă mulțumesc pentru toate mesajele, gândurile voastre bune ce au început să vină, deja, foarte devreme, în dimineața asta. La mulți ani și vouă cu sănătate și iubire! La mulți ani 2024!”.

Drumul său spre succes a început la Bacău

La Bacău a venit pe lume și tot acolo a avut noroc de profesori extraordinari, care i-au dat primele lecţii de viaţă, „mai importante decât cele despre legile care te conduc către succes în muzică”, după cum povestea Laurenţiu Cazan , în urmă cu câțiva ani, pentru Adevărul.

A învăţat de foarte mic să cânte la muzicuţă, instrumentul preferat al tatălui său.

„Cam de la vârsta de trei ani cântam la muzicuţă. Tatăl meu cânta foarte bine la acest instrument şi îmi pare rău că n-am reuşit niciodată să-l aduc la o emisiune tv. La şase ani am intrat la şcoala de muzică şi destinul meu era deja trasat”, spune Laurenţiu Cazan.

Un rol important în traiectoria sa spre celebritate l-a avut educatoarea de la grădiniţă, la insistențele căreia, părinţii l-au dus la Liceul de Artă, să dea concurs „cu toate că înscrierile se terminaseră iar locurile erau ocupate”.

„Profesorii au fost foarte entuziasmaţi în momentul în care au văzut ce pot să fac, astfel că la şase ani ani am început să studiez vioara, iar în clasa a cincea pianul”, spune Laurenţiu Cazan.

Un bun autodidact, Laurențiu Cazan a învațat să cânte la chitară (acustică, electrică, bas) și și-a însușit tehnica percuției.

Secretul succesului său a fost studiul continuu, după cum însuși artistul a mărturisit:

„Eu am studiat foarte mult (...). Cred că întotdeauna am fost un autodidact. Contează foarte mult să studiezi tu, să ai ambiţia ca tu să fii propriul tău profesor”.

Lansat de Titus Munteaunu

A fost remarcat de Mihai Constantinescu, în 1982, pe când cânta cu trupa Litoral. Celebrul artist l-a recomandat lui Titus Munteanu pentru show-urile de la televiziune, fiind invitat să acompanieze vedete precum Mirabela Dauer, Nicu Alifantis şi alte nume mari ale anilor `80.

„Mult timp n-am ştiut cum de i-am atras atenţia lui Titus Munteanu, am aflat abia după vreo15 ani cine a pus o vorbă bună pentru mine”, spune Laurenţiu.

A debutat la tv ca artist solo, în 28 octombrie 1982, la emisiunea „Meridianele Cântecului”.

Cele mai importante momente din cariera sa au fost în 1982, 1983 şi 1992.

„Primul a fost în 1982 cu piesa „Uită tristeţea", care a avut un succes nebun la public. Toată lumea pe stradă cânta piesa asta şi se ţineau după mine de parcă eram Michael Jakson. Peste alte câte luni a urmat un alt succes la public, cel avut cu melodia Sunetul Ploii. Apoi, în 1992, a fost „Say Something", piesa cu care am obţinut locul doi la finala naţională pentru Eurovision”, și-a amintit Laurenţiu Cazan

Unul dintre cele mai delicate momente ale carierei sale a fost la Festivalul Cerbul de Aur din 1993, când un finlandez din juriu l-a acuzat că a făcut play-back.

„Cu toate că au retractat după festival, am rămas fără niciun premiu. A fost o aberaţie pentru că nu aveai cum să păcăleşti atâta lume şi atâţia ingineri de sunet”, explica Laurenţiu Cazan, în același interviu.