Lansare reușită a capsulei de reaprovizionare Cygnus către ISS

Lansare reușită a capsulei de reaprovizionare Cygnus către ISS

După trei amânări din cauza vremii nefavorabile, capsula de reaprovizionare Cygnus, aparținând companiei Orbital ATK, a fost lansată cu succes, duminică, de la baza Cape Canaveral, din Florida, marcând reluarea misiunilor comerciale americane de aprovizionare a echipajului Stației Spațiale Internaționale (ISS), conform AFP.

Sursa foto: nasa.gov

Racheta portantă Atlas V, în două trepte, aparținând companiei United Launch Alliance, a fost lansată cu succes duminică seară la ora 21:44 GMT. Aproximativ 21 de minute mai târziu capsula Cygnus a ajuns pe orbită. La o oră după separarea de cea de-a doua treaptă a rachetei, capsula Cygnus și-a extins cele două antene solare și și-a începutul drumul spre întâlnirea cu ISS ce este prevăzută pentru ziua de miercuri.

Odată ajunsă în apropierea avanpostului orbital, capsula va fi prinsă cu brațul robotizat al ISS și va andoca la modulul american Unity. Cygnus va rămâne andocată la ISS până în luna ianuarie, după care se va desprinde de stație și va reintra în atmosfera Pământului unde va fi distrusă împreună cu cele 1,5 tone de deșeuri provenite de pe ISS pe care le va avea la bord.

Capsulele de reaprovizionare din generația Orbital au rămas la sol după explozia rachetei portante Antares, la câteva secunde după lansare, în octombrie 2014, de la centrul spațial din Wallops Island, în apropiere de coasta Virginiei.

Cealaltă companie privată care a încheiat contracte cu NASA pentru reaprovizionarea ISS, SpaceX, a pierdut la rândul său o rachetă Falcon 9 în luna iunie, la puțin timp după o lansare de la baza Cape Canaveral.

Aceasta este cea de-a patra misiune de reaprovizionare a ISS desfășurată de compania Orbital.

Capsula Cygnus a fost modernizată, având o capacitate de transport cu 25% mai mare. Ea transportă spre ISS 3,5 tone de alimente, echipamente și materiale pentru experimente destinate echipajului avanpostului orbital. Chiar dacă această capsulă nu ar fi putut fi lansată, echipajul ISS dispune de rezerve suficiente până în luna aprilie. De asemenea, spre sfârșitul lunii decembrie urmează să fie lansată și o capsulă rusă de aprovizionare Progress.

AGERPRES/(AS — autor: Codruț Bălu, editor: Mariana Ionescu)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!