Landurile germane au contractat împrumuturi de 57,6 miliarde de euro de la începutul pandemiei
Cele 16 landuri germane au acumulat de la începutul pandemiei noi datorii în valoare de aproape 58 de miliarde de euro, relatează miercuri agenţia DPA, în urma consultării ministerelor de finanţe ale landurilor.
Deşi mare, suma împrumutată este sub cea preconizată în perioada de început a crizei sanitare, iar cel puţin trei landuri, Saxonia Inferioară, Turingia şi Baden-Württemberg intenţionează să înceapă anul viitor rambursarea sumelor împrumutate.
La începutul pandemiei autorităţile din fiecare land au aprobat împreună să atragă noi împrumuturi în total de peste 100 de miliarde de euro, o decizie notabilă într-o ţară cu o aversiune profundă faţă de îndatorare.
Iniţial, niciunul dintre landuri nu intenţiona anul trecut să contracteze noi împrumuturi, din cauza aşa-numitei ''frână a îndatorării'', o prevedere din Constituţia germană care impune echilibrarea bugetelor. Totuşi, dată fiind evoluţia severă a pandemiei, guvernul federal de la Berlin a activat o clauză de salvgardare pentru situaţii de urgenţă şi a suspendat această prevedere.
În 2020 şi 2021 landurile germane au contractat cumulat împrumuturi în valoare de circa 57,6 miliarde de euro, dar cu mari diferenţe între landuri, primul fiind Bavaria, care a împrumutat circa 20 de miliarde de euro, în plus faţă de această sumă 'Fondul Bavarez' împrumutând alte circa 40 de miliarde de euro.
Alte landuri, deşi au contractat împrumuturi semnificativ mai reduse, acestea sunt totuşi mari dacă ne raportăm la ponderea lor socio-economică la nivel naţional. Este inclusă aici şi capitala Berlin, oraş-land slab din punct de vedere financiar, care a împrumutat 7,3 miliarde de euro, pentru care va suporta consecinţe financiare decenii de acum înainte.
Guvernul federal condus de cancelarul Olaf Scholz a anunţat alocarea a circa 60 de miliarde de euro fonduri de la buget pentru finanţarea ''investiţiilor viitorului'', în special pentru a atinge obiectivele climatice ale noii coaliţii guvernamentale de la Berlin.
O parte din aceşti bani vor proveni din fondurile alocate combaterii pandemiei şi efectelor economico-sociale ale acesteia, dar care nu au fost folosite integral. Parlamentul german autorizase în acest scop la începutul anului guvernul să se împrumute cu 240,2 miliarde de euro. Noul plan investiţional are în vedere maximizarea alocărilor înainte de revenirea în 2023 la disciplina bugetară ale cărei reguli au fost suspendate din cauza pandemiei. AGERPRES