Lacrimi, durere, regrete și reproșuri către autorități, la trei luni de la tragedia din Club Colectiv
Zeci de persoane - familiile victimelor, prieteni, cunoscuți, dar și oameni obișnuiți - au venit, în fața Clubului Colectiv, la 3 luni după tragedie, cu flori și lumânări în memoria celor care și-au pierdut viața în urma incendiului din seara de 30 octombrie 2015, evenimentul de sâmbătă, organizat pe rețelele sociale, strângând laolaltă lacrimi, durere, regrete și reproșuri către autorități.
Jurnalistul Cristian Matei, unul dintre supraviețuitorii tragediei în care și-au pierdut viața 63 de tineri, a declarat cu această ocazie că așteaptă cu nerăbdare să vadă rezultatele anchetei din dosarul Colectiv.
"Eu, ca victimă, am niște întrebări și vreau niște răspunsuri. Cum a fost posibil ca primarul să semneze acele acte, fără care ele să fie legalizate, cum a fost posibil ca cei doi ofițeri de la ISU — nu erau oricine, erau căpitani, niște oameni cu funcții înalte — să vină în Colectiv să vadă că erau nereguli, dar să nu facă nimic ? Cum e posibil ca acei patroni să nu aibă grijă ca acel club să fie în regulă ? Este clubul tău, totul trebuie să fie în regulă. (...) Cum este posibil să te duci într-un spital și să fii pus în pericol, viața ta să fie pusă în pericol, tocmai de acel spital, mă refer la infecțiile intraspitalicești. Sunt persoane care au murit din cauza acelor bacterii", a spus Matei.
Mama unei tinere decedate la Colectiv a declarat presei că intenționează să deschidă proces în instanță împotriva celor vinovați, pentru a obține daune. "(...) Mesajul meu către ceilalți părinți care și-au pierdut copiii la Colectiv: să le dea putere Dumnezeu să meargă mai departe", a spus aceasta.
Tot sâmbătă, la Club Colectiv, a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de un sobor de cinci preoți.
În urma tragediei din 30 octombrie 2015, din Club Colectiv, și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 în străinătate. Totodată, peste 150 de persoane au fost rănite, fiind tratate în spitale din București și străinătate.
Grupul #ÎmpreunăRezistăm, constituit din voluntari care doresc să ajute victimele din incendiul de la clubul Colectiv, a anunțat pe pagina de Facebok, că va comemora în fiecare lună, pe data de 30, persoanele care și-au pierdut viața în tragedia de pe 30 octombrie. AGERPRES
Nota Redacției Comisarul/Doar foarte puține publicații au mai scris acum despre acest eveniment. Deh, nu mai face audiență! Tristețea ajunge, ca de obicei, să sfârșească în singurătate... Iar despre Jigodiile Politice, nici măcar o amărâtă de postare pe Facebook! S-au văzut cu sacii în căruță...