Lacătele iubirii de pe Pont des Arts din Paris, vândute cu circa 250.000 de euro la o licitație caritabilă

Lacătele iubirii de pe Pont des Arts din Paris, vândute cu circa 250.000 de euro la o licitație caritabilă

Lacătele de pe celebrul Pont des Arts din Paris, dovezi prin care îndrăgostiți din întreaga lume și-au jurat iubire eternă, au fost vândute la o licitație ce a avut loc sâmbătă în capitala Franței, suma totalizând circa 250.000 euro urmând să fie direcționată către organizațiile care sprijină refugiații, informează DPA. Evenimentul a fost întrerupt temporar de un grup de extremiști de dreapta care au dat buzna în clădirea Crédit Municipal de Paris în care se desfășura evenimentul și au strigat lozinci împotriva refugiaților.

Circa 150 de loturi de lacăte și 15 bucăți de balustradă acoperite cu astfel de dovezi tradiționale ale iubirii de pe Pont des Arts au fost scoase la licitație după ce au fost expuse începând de joi în capitala franceză.

Inițiativa caritabilă își are originea în luna mai 2016, când primăria Parisului a cerut înlăturarea definitivă a lacătelor de pe cele 37 de balustrade ale podului care se întinde peste Sena, aflat în apropiere de catedrala Notre Dame.
În urmă cu doi ani o porțiune din balustradă s-a prăbușit din cauza greutății excesive a lacătelor.

Potrivit municipalității, structura pasarelei era amenințată de cele aceste 70 de tone de metal ale acestor mărturii de dragoste. Pentru expunerea lor au fost alese doar acele piese care au o anumită valoare artistică.

Licitația a contribuit la strângerea sumei de circa 250.000 de euro, iar unele loturi au fost cumpărate cu peste 2.000 de euro, potrivit unei purtătoare de cuvânt a instituției organizatoare a evenimentului caritabil, mai arată sursa citată.

Evenimentul de sâmbătă a fost întrerupt temporar de un grup de circa zece bărbați care au pătruns în locație și au strigat "Imigranții ilegali afară!", ei identificându-se drept membrii ai extremei drepte din Mișcarea Identitariană care promovează naționalismul etnic. Grupul a fost scos din încăpere de personalul de securitate, iar licitația a continuat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”