Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către parlamentari

Laburistul Isaac Herzog, ales preşedinte al Israelului de către parlamentari

Laburistul Isaac Herzog a fost ales miercuri preşedinte al statului Israel de către deputaţi, în plină criză politică şi cu numai câteva ore înainte de expirarea unui ultimatum pentru formarea unui guvern de coaliţie, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Fost preşedinte al Agenţiei Evreieşti, organizaţie care se ocupă de imigraţia în Israel, Isaac Herzog (60 de ani) devine al 11-lea preşedinte al statului evreu şi îl va înlocui pe Reuven Rivlin în această funcţie pe 9 iulie.

El a fost ales cu 87 voturi pentru, în timp ce contracandidata sa, Miriam Peretz, a obţinut 26 de voturi. Peretz nu are o experienţă atât de mare în politică, dar este foarte populară în societatea israeliană.

În Israel, funcţia de preşedinte este apolitică şi eminamente onorifică, în timp ce puterea executivă se află în mâinile prim-ministrului. Preşedintele poate totuşi acorda graţieri.

''Iau pe umerii mei greaua responsabilitate pe care mi-o daţi. Voi fi preşedintele tuturor, voi construi punţi între diferitele părţi ale societăţii noastre'', a declarat Herzog într-un discurs televizat, după anunţarea rezultatelor votului. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...