La ''Oktoberfestul asiatic'' berea este servită de roboți
Festivalul Internațional al Berii Qingdao, supranumit și ''Oktoberfestul asiatic'', care are loc în această perioadă în mai multe locații din China, este un eveniment catalogat drept unic și spectaculos, informează Xinhua News. Spre deosebire de alte festivaluri de gen, care au loc anual în lume, în China, sticlele de bere sunt deschise de roboți care toarnă licoarea cu precizie în pahare, spre deliciul turiștilor veniți de pe tot globul pentru a asista la spectacolele unice din cadrul evenimentului. În plus, mașinăriile umanoide servesc și înghețată.
Sursa foto: en.people.cn
La ediția din acest an a festivalului care se desfășoară anual din 1991, organizatorii au pregătit și un moment special, în care tot roboții au fost în prim-plan. Astfel, turiștii au avut ocazia să ia parte la un spectacol oferit de 1.007 de astfel de mașinării care au bătut din picioare și s-au mișcat în ritmul muzicii în încercarea de a înregistra un record mondial pentru titlul de ''Cei mai mulți roboți care dansează simultan''. Având o înălțime de 43,8 cm, aceștia au fost controlați cu ajutorul unui singur telefon mobil și au trebuit să danseze un minut întreg pentru a putea ''râvni'' la titlu, potrivit Guinness World Records.
Câțiva roboți au fost descalificați pentru că nu s-au mișcat deloc sau au căzut, însă majoritatea membrilor trupei robotizate au reușit să se sincronizeze pe ritm timp de 60 de secunde, iar evenimentul a fost un succes. Spectacolul a fost organizat de Ever Win Company Ltd. care a dorit să-și promoveze astfel produsele într-un mod inedit. Astfel, compania a reușit să depășească de departe recordul precedent de 540 de roboți dansatori, pe care îl înregistrase la începutul acestui UBTECH Robotics Corp.
AGERPRES