Patru mari influențe a suferit bucătăria românească de-a lungul secolelor: cea romană, cea a bisericii, cea otomană și cea austro-ungară. În România, felurile de mâncare se învârt în jurul cărnii.

„La masă cu strămoșii. Savoare, eleganță și rafinament”, este volumul istoricului Alexandru Stănescu despre ce mâncau românii și alte popoare în Antichitate, în Evul Mediu și în epoca modernă.

De la rețetele romane lăsate de Apicius sau Cato cel Bătrân, la cele pastorale sau păstrate prin tradițiile creștine, până la cele urbane din ultimii 300 de ani, cartea descrie cum a evoluat gastronomia de-a lungul secolelor și prezintă câteva rețete extrem de vechi.

Clătitele au cucerit întreaga lume, pornind din Roma antică. Acestea erau apreciate, la început de regi și de clasele bogate, pentru ca, în timp, să ajungă preferatele mulțimii. Așa s-a întâmplat, de altfel, cu o mulțime de preparate, chiar și în epoca modernă. Mâncăruri care ni se par banale erau, la început, delicatese prezente doar la mesele bogaților.

Alexandru Stănescu spune că, deși conceptul de fast food pare inventat în zilele noastre, el exista chiar și în Antichitate. De la Apicius avem o rețetă cu o lipie pe care se punea miere și un fruct și se consuma pe drum.

Bisericile creștine au influențat și mâncarea

Biserica a avut un important rol și în gastronomie. „Dacă nu ar fi fost biserica, oare am mai fi avut acum mucenicii, sau mielul de Paște, drobul de Paște, ouăle roșii și multe alte preparate? Cozonacii, pasca și multe dintre preparatele din carne de porc s-au transmis tot ca tradiții de sărbători religioase”, a amintit autorul cărții.

De-a lungul vremii, bucătăria românească a cunoscut patru mari influențe .

„Bucătăria românească a receptat diverse influențe din partea civilizației romane, civilizației otomane, din partea bisericii creștine și din partea unor civilizații din Europa Centrală - vorbim de Imperiul Austriac sau Hasburgic și pe urmă de Imperiul Austro-Ungar și aceste lucruri se văd de fapt în preparatele pe care noi astăzi le considerăm tradiționale sau ne gândim la ele ca fiind făcute de bunici”, a explicat istoricul Alexandru Stănescu.

Cartoful a luat locul verzei

Până la descoperirea Americii, varza era principala garnitură în Europa. În România, cartoful a ajuns destul de repede după aducerea lui de peste Ocean și a devenit principala legumă în scurt timp.

Pentru că a făcut parte din Imperiul Habsburgic și, mai târziu, din cel Austro-Ungar, Brașovul a cunoscut importante influențe ale acestei bucătării. Situat aproape atât de Moldova, cât și de Țara Românească, orașul a fost un punct de plecare pentru multe din preparatele urbane din secolele al XIX-lea și al XX-lea.

„Brașovul a fost, prin excelență, orașul sau târgul tuturor provinciilor românești. Aici se întâlneau diverse influențe, aici s-a conturat ceea ce ar fi mâncare de oraș sau de târg. La Brașov mai are o mare vechime tradiția pastorală. Practic, ciobanii și mocanii din Țara Bârsei au fost principalii promotori ai consumului de carne de oaie, principalii promotori ai consumului de brânză, au fost cei care au știut tainele fabricării cașului, a brânzei de burduf și, la un moment dat, și a cașcavalului”, a mai precizat Alexandru Stănescu.

Cum au ajuns unele preparate în întreaga Europă

Un rol important în răspândirea preparatelor urbane din ultimele secole l-a avut și politicul. Celebra prăjitură cremșnit a fost inventată de un cofetar rus, pentru sărbătorirea victoriei țării sale împotriva lui Napoleon, după care a ajuns în toată Europa, sub diverse denumiri.

Pișcoturile s-au răspândit ca urmare a faptului că au fost dedicate lui Victor Emanuel al II-lea, primul rege al Italiei unite. Cofetarul care le-a făcut a ales o formă curbată, ca să semene cu mustața regelui. Simpatia de care se bucura regele s-a transmis și biscuiților șprițați și aceștia au cucerit, mai întâi, Italia, iar apoi întreaga lume. În Italia, pișcoturile sunt curbate, pe când în restul lumii sunt drepte.

Cu asemenea migrare a mâncărurilor nici nu este de mirare că originea celebrului șnițel vienez este italiană sau croissant-ul francez este, de fapt, preluat de la austrieci, care l-au făcut în cinstea victoriei împotriva turcilor, la asediul Vienei. Austriecii l-au făcut sub formă de semilună, „ca să muște din dușman”.

Carnea, ingredientul în jurul căruia se învârt preparatele din Europa

Pentru că în Europa se putea obține o singură recoltă pe an – spre deosebire de Asia și Africa – aici felul principal se învârte în jurul cărnii, a cărei obținere nu depindea de sezon, ca în cazul cerealelor și legumelor. Dacă pe cele două continente cu zone mai calde întâlnim preparate cu o legumă fel principal, în Europa nu prea vedem așa ceva.

Chiar dacă nu este o bucătărie cu preparate tradiționale atât de numeroase precum cea franceză, bucătăria românească este una tot mai apreciată de cei care ne vizitează țara . Deși mulți fac glume pe seama lor, mititeii par să fie preferații oaspeților noștri, chiar înaintea sarmalelor sau a altor mâncăruri apreciate pe meleagurile noastre.