"La La Land", marele câștigător al Globurilor de Aur

"La La Land", marele câștigător al Globurilor de Aur

"La La Land" a plecat dansând duminică de la Globurile de Aur cu toate cele șapte premii pentru care primise nominalizări, după o ceremonie marcată de surprize și de un discurs foarte acid al lui Meryl Streep la adresa președintelui ales al SUA, Donald Trump, relatează Reuters.

* LIVE UPDATE Lista completă a câștigătorilor Globurilor de Aur (FOTO / VIDEO)

* Defilare a starurilor pe covorul roșu de la Globurile de Aur într-o atmosferă însorită (GALERIE FOTO)


Alte două Globuri de Aur au recompensat cea mai bună coloană sonoră originală și cel mai bun cântec original.

"La La Land", un musical romantic despre o actriță care încearcă să facă carieră și un pianist de jazz care se luptă să reușească la Hollywood, a plecat cu Globuri de Aur pentru interpretare pentru starurile Ryan Gosling și Emma Stone, cu premiile pentru scenariu și regie obținute de Damien Chazelle, dar și cu premii pentru coloana sonoră și cel mai bun cântec original.

"Acesta este un film pentru visători și cred că speranța și creativitatea sunt cele mai importante lucruri din lume", a spus Emma Stone după decernarea premiului.

Filmul "Moonlight" a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film din categoria dramă, în timp ce Casey Affleck, starul din "Manchester by the sea", a primit premiul pentru cel mai bun rol masculin la această categorie.

Premiile obținute de la Asociația presei străine de la Hollywood întăresc statutul de principali candidați al producțiilor "La La Land" și "Moonlight" pentru premiile Oscar, care vor fi decernate în luna februarie.

Isabelle Huppert a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-un film dramatic pentru rolul din thrillerul psihologic francez "Elle", răpindu-i premiul lui Natalie Portman, considerată de mulți favorită pentru rolul din "Jackie".

Prezentator pentru prima dată al Globurilor de Aur, Jimmy Fallon a deschis ceremonia afirmând că acesta este "unul dintre puținele locuri rămase în care America încă onorează votul popular".

Donald Trump își va începe mandatul la Casa Albă la 20 ianuarie, după ce a câștigat alegerile din SUA datorită sistemului cu electori, deși a pierdut votul popular în fața lui Hillary Clinton.

Momentul cel mai dramatic al serii a venit de la Meryl Streep, cea mai admirată actriță a generației sale, cu prilejul discursului susținut după primirea unui Glob de Aur pentru întreaga carieră.

Deși câștigătoarea a trei premii Oscar nu a menționat numele lui Trump, ea a afirmat că interpretarea cea mai dureroasă din 2016 a venit când "persoana care vrea să stea pe cel mai respectat loc din țară noastră a imitat un reporter cu dizabilități".

"Mi s-a rupt inima când am văzut acest lucru și încă nu pot să-mi scot acest lucru din cap pentru că nu a fost într-un film. A fost în viața reală", a spus Meryl Streep.

"Acest instinct de a umili, când se manifestă la cineva din platforma publică... acordă într-un fel permisiune" celorlalți să se comporte la fel, a spus actrița în discursul de acceptare a distincției Cecil B DeMille Lifetime Achievement Award.

"Lipsa de respect atrage lipsă de respect, violența incită la violență. Când cei puternicei își folosesc poziția pentru a-i intimida pe alții, pierdem cu toții", a mai spus ea.

Producția "The Crown", despre anii de început ai reginei Elisabeta a II-a, a câștigat la categoria cel mai bun serial dramatic în dauna competitoarelor "Game of Thrones" și "Westworld".

"Atlanta" a câștigat la rândul ei premiul pentru cel mai bun serial de comedie sau musical și i-a adus starului și creatorului său, Donald Glover, și un premiu pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie sau musical.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri