La jumătatea Olimpiadei, România a depășit deja numărul de medalii câștigate la ultimele două ediții

La jumătatea Olimpiadei, România a depășit deja numărul de medalii câștigate la ultimele două ediții

După o perioadă destul de obscură, România a obținut în prima săptămână de concurs 7 medalii la Jocurile Olimpice de la Paris. Tricolorii au făcut să se intoneze imnul țării de trei ori, în alte trei rânduri au câștigat argintul, iar o dată, bronzul.

Canotajul a adus două medalii de aur și trei de argint pentru România la JO 2024. Foto COSR

Canotajul a adus două medalii de aur și trei de argint pentru România la JO 2024. Foto COSR

La Olimpiada din 2024, delegația noastră a reușit să revină la nivelul din 2008 și 2012, ultimele ediții la care am contat. După doar câteva zile, România a luat cam câte medalii a câștigat în total la Rio de Janeiro 2016 și Tokyo 2020 (disputată în 2021) la un loc.

Până acum, meritul este al sportivilor pentru care apa este a doua casă. Balul a fost deschis de starul înotului, David Popovici, autorul a două curse fabuloase la 100 m și 200 m liber. Apoi au intrat în scenă canotorii , care au pus monopol pe cele mai strălucitoare medaliile, la 8+1 feminin și la dublu vâsle masculin. Încă trei medalii de argint au fost aduse de fetele de aur ale României.

Jocurile Olimpice se încheie pe 11 august. România mai are șanse la medalii la kaiac-kanoe, prin Cătălin Chirilă, tenis de masă pe echipe, gimnastică pe aparate, prin Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea, la haltere, prin Mihaela Cambei și Loredana Toma sau la atletism, prin Alina Rotaru.

Medaliile României la ultimele Olimpiade

An Aur Argint Bronz

2024 3 3 1

2020 1 3 0

2016 1 1 2

2012 2 4 1

2008 4 1 4

Medaliile obținute de România la JO 2024

3 aur: David Popovici (înot, 200 m liber), Andrei Cornea și Marian Enache (canotaj, dublu vâsle masculin), Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş și Victoria Ştefania Petrea (canotaj, 8+1 feminin),

3 argint: Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (canotaj, dublu rame feminin), Ancuţa Bodnar și Simona Radiș (canotaj, dublu vâsle feminin), Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (canotaj, dublu rame feminin, categorie ușoară)

1 bronz: David Popovici (înot, 100 m liber)

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 „Are 36 de kilometri și nu mai pornește, vă vine să credeți?”