„La France Russe”
Ministerul francez de Externe, conform obiceiului, își descrie politica față de Ucraina în termeni deopotrivă eleganți intelectual și îmbibați de sang-froid, scrie Michael Sheridan, într-o analiză CEPA .
<< Site-ul Ministerului francez de Externe detaliază angajamentul Franței față de Kiev și Moscova, din 2013. Acesta prezintă o diplomație logică, bazată pe „fermitate, dialog și solidaritate cu Ucraina”. Enumeră sancțiunile financiare, economice și individuale. Afirmă că Franța ajută investigatorii crimelor de război, „rămânând fidelă angajamentului său de lungă durată în lupta împotriva impunității”.
Doar un lucru lipsește: hard power.
Motivul poate fi găsit într-un set uimitor de statistici din ultimul Ukraine Support Tracker , pregătit de Kiel Institute for the World Economy. La aproape fiecare indicator, Franța se află în urma colegilor săi – în ceea ce privește asistența militară, Franța se află nu doar în urma unor puteri NATO precum Germania și Regatul Unit, dar și a Canadei și chiar a Lituaniei; în timp ce atât Regatul Unit, cât și Elveția au cheltuit mai mult cu costurile pentru refugiați.
Diplomații francezi se referă la contribuția semnificativă a Franței la un pachet de 55 de miliarde de euro al Uniunii Europene (UE) care urmează să se deruleze pe parcursul a șapte ani. Cu toate acestea, Kiel Tracker estimează în prezent angajamentele militare ale Germaniei față de Ucraina la 17 miliarde de euro (18 miliarde de dolari), ceea reprezintă de 34 de ori mai mult decât cel al Franței. Pentru a fi corecți, Franța și-a intensificat în mod discret activitatea de securitate și informații alături de aliații săi NATO împotriva rușilor, iar rachetele de croazieră Scalp – denumirea franceză a britanicelor Sky Shadow – au fost trimise, i-au spus autorului surse binevoitoare din Londra.
Este dificil să eviți senzația că Parisul preferă în continuare să se concentreze asupra finalului războiului în loc de a se concentra asupra situației de urgență care se află la ușa Europei. Argumentul francez este acela că, atunci când va veni momentul discuțiilor, va fi nevoie de un negociator care nu este văzut ca un rusofob hotărât să schimbe regimul. Nu este de mirare că decidenții politici de la Washington și Kiev sunt suspicioși.
Deci, care este povestea din spate? Asemenea Galiei lui Cezar, aceasta este împărțită în trei părți. Prima parte cuprinde convingerea președintelui Emmanuel Macron că inteligența și carisma sa neîndoielnică pot influența oameni precum Vladimir Putin și dictatorul chinez, Xi Jinping. A doua parte este o viziune franceză de lungă durată asupra unei așa-numite arhitecturi de securitate care să acopere întregul teritoriu de la Lisabona la Vladivostok. Și a treia, mai puțin vizionară, este o veche afinitate culturală cu Rusia care s-a amestecat cu scandaluri și corupție.
În 2016, jurnalistul de investigații, Nicolas Hénin a publicat La France Russe , o expunere a ceea ce el a numit „rețelele lui Putin”. Cartea detaliază traficul murdar și profitabil dintre Kremlin și politicieni francezi de stânga și de dreapta, adăugând că serviciile de informații ale Rusiei erau mai active în Franța decât în era sovietică.
Cu o previziune remarcabilă, Hénin a scris că „scopul lui Putin este de a destabiliza opinia publică franceză, de a zdruncina nucleul solidarității europene și de a ajuta la aducerea la putere a unui partid populist”.
Subsemnatul s-a întâlnit cu Hénin într-o cafenea din Place de la Republique pentru a-l compătimi: el a fost o voce izolată în acea perioadă, iar editorii de ziare britanice nu acordau importanță subtilităților politicii franceze.
Erau totuși complicate. Frontul Național al lui Marine Le Pen (acum rebranduit ca Rassemblement National) a luat un împrumut de la o bancă rusească, pe care ulterior l-a rambursat. O serie de politicieni conservatori au mers la Moscova pentru a da mâna cu tiranul. La stânga, amintirile zilelor de glorie ale Partidului Comunist i-au ținut pe intelectuali în ceața nostalgică a unui roman de spionaj al lui Alan Furst, distrăgându-le atenția cu dispute sectare chiar în timp ce un căpcăun construia armatele nopții.
La început, Macron a adoptat o linie rece cu Putin, dar oameni bine informați spun că atitudinea sa privată s-a schimbat după ce cei doi au petrecut timp împreună la Fort Brégançon, reședința de vară prezidențială de pe Riviera, în 2019. De aceea, Macron a făcut o călătorie inutilă la Moscova pentru a-l descuraja pe Putin să invadeze Ucraina, i-a telefonat pentru a-l îndemna la rațiune și a folosit constant expresia „en même temps”- în același timp – atunci când vorbea despre crimele rusești în aceeași frază cu plângerile rusești.
În iunie 2022, Institutul Montaigne, un centru de reflecție de prestigiu, a publicat un document intitulat „Guerre en Ukraine: nouvelle politique étrangere pour la France”, argumentând că Macron trebuie să-și schimbe tonul, să condamne Rusia fără ambiguitate, să susțină admiterea Ucrainei în Uniunea Europeană, să sporească apărarea și să renunțe la iluziile unei soluții continentale. „Dacă ne gândim la o tranzacție măreață, răspunsul este nu”, se concluzionează în raport.
Macron pare să fi ascultat acest sfat politic. Acum vorbește despre realism sumbru și vrea o „Comunitate Politică Europeană”. Volodimir Zelenski, de exemplu, spune că „s-a schimbat într-adevăr, de data aceasta”.
Cu toate astea, vocile de sirenă persistă, așa cum a scris Le Monde anul trecut, când Macron l-a numit pe unul dintre mentorii săi, fost ministru al Apărării și al Afacerilor Interne, Jean-Pierre Chevènement, un comandant al Legiunii de Onoare.
L-a numit pe Chevènement „unul dintre liderii vechii stângi anti-atlantice și un rusofil de neclintit care a fost decorat cu Ordinul Prieteniei de către Vladimir Putin în calitate de reprezentant special al Franței pentru Rusia în 2017”.
Mai sunt în față aproximativ patru ani în care Macron să-și ducă diplomația volatilă, înainte de a-i ceda scena unui succesor – care s-ar putea să fie chiar Le Pen. Dacă așa se va întâmpla, nostalgia va fi cu adevărat la ordinele zilei. >>
