La CFR Marfă, concedierile vor fi discutate cu FMI, în iunie. Ministrul Dan Şova le promite disponibilizaţilor între 18 şi 24 de salarii compensatorii
"În acest moment suntem în situaţia în care CFR Marfă a câştigat la licitaţie trei contracte noi şi arată o creştere de venituri cu 12%, ei susţinând că nu ar mai fi nevoie de concedierea a 2.500 de persoane.
Fireşte, aceasta fiind o chestiune nouă intervenită, am fost de acord să analizăm acest lucru, să vedem în raport de creşterea de venituri şi de creşterea necesarului de personal pentru contracte care va fi exact numărul de persoane care va fi disponibilizat", a afirmat Dan Şova , într-o conferinţă de presă.
230 de oameni au plecat deja
Ministrul Transporturilor a precizat că "lucrurile încep să se simplifice", în contextul în care de la începutul anului 230 de angajaţi CFR Marfă au ieşit la pensie, iar în consecinţă numărul disponibilizărilor va fi oricum mai mic de 2.500.
"Vom încerca să găsim în perioada imediat următoare soluţia optimă pentru numărul maxim de persoane care urmează să fie concediate.
Noi sperăm se afle în această situaţie cât mai puţini şi concluziile pe care le avem să le prezentăm în luna iunie, împreună cu managementul privat şi sindicatele, misiunii Fondului Monetar Internaţional , pentru a vedea în ce măsură ne este permis să concediem mai puţin, arătând noile cifre", a spus ministrul.
Semne de revigorare
CFR Marfă participă în prezent la licitaţii pentru "contracte foarte importante", a precizat Şova, fără să ofere detalii.
Pentru salariaţii companiei care vor fi concediaţi vor fi asigurate de la bugetul de stat18-24 de salarii, în funcţie de vechime, suma urmând să fie plătită lunar.
Consiliul de Administraţie al CFR Marfă a iniţiat la finele lunii martie procedurile de disponibilizare a unui număr de 2.500 de salariaţi, în conformitate cu angajamentele faţă de FMI.
CFR Marfă a anunţat recent că a câştigat o licitaţie organizată de către Centrala Electrică de Termoficare (CET) Govora pentru transportul pe calea ferată a 2,4 milioane de tone de cărbune, valoarea contractului nefiind făcută publică.
Compania are din aprilie un nou director general, Dan Valentin Belcea , fost manager în cadrul firmei de publicitate Graffiti/BBDO, televiziunii Prima TV şi al companiilor International Railway Systems (IRS) şi Protan.
Compania CFR Marfă, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor , este cel mai mare transportator feroviar de marfă din România, cu afaceri de 208 milioane de euro anul trecut.
Sursa: adevarul.ro