La 13 ani, Sebastian Dobrincu câștiga 4.000 de euro pe lună: „Eram la birou, job full-time”
Sebastian Dobrincu (24 de ani) a părăsit recent reality-show-ul „Survivor“, în urma unei accidentări, dar a rămas în centrul atenției și după emisiune, mai ales prin prisma impresionantei sale cariere.
Sebastian Dobrincu, la Survivor Romania. FOTO Pro TV
Antreprenor tech, investitor și artist, Sebastian Dobrincu a fost unul dintre concurenții din tribul Faimoșilor, de la reality-show-ul „Survivor“, difuzat la Pro TV. Tânărul milionar a recunoscut că nici părinții, nici iubita sa, cântăreața Ioana Ignat, n-au fost încântați de plecarea lui în jungla din Republica Dominicană, dar și-a dorit cu adevărat experienta și a trăit-o.
Din păcate, a avut parte de o eliminarea-șoc la „Survivor România“ , ca urmare a accidentării sale în timpul unei probe.
A părăsit „Survivor România“ într-o ambulanță, care l-a luat direct de pe plajă și l-a dus de urgență la un spital din Republica Dominicană. Medicii au decis ulterior că are nevoie de o intervenție chirurgicală la picior, intervenție care l-a făcut să părăsească competiția de la Pro TV, pentru a reveni în România.
Despre prestația sa la emisiune se mai vorbește încă, pentru că, în ciuda vârstei, a fost un adevărat exemplu pentru mulți. La fel și despre cariera sa.
Sebastian a plecat la 17 ani de-acasă, în New York, unde nu știa pe nimeni. A dormit pe jos, a mâncat de pe-o zi pe alta, după cum spunea chiar el înainte de plecarea în Republica Dominicană, dar s-a descurcat. La numai 20 de ani, a devenit unul dintre cei mai tineri milionari pe care Silicon Valley i-a creat vreodată.
Invitat la emisiunea online „Duet cu Alexandra”, Sebastian Dobrincu a povestit cum a reușit să își câștige primii bani când încă era un copil.
„Am furat startul la multe chestii în viață. Stăteam să programez când alții băteau mingea în spatele blocului și se înjurau și aruncau cu pietre prin parcuri, poate m-a făcut să fur startul la multe chestii. Faptul că mereu am fost cel mai tânăr în medii profesionale. Eu la 13 ani eram la birou, job full-time, făceam trei-patru mii de euro ca angajat la 13-14 ani, pe acolo. Îmi puneam ochelari să par mai mare, să nu se prindă..”, a declarat Sebastian Dobrincu, potrivit Kanal D .
Sebastian Dobrincu s-a născut în Bucureşti și a fost pasionat de programare şi tehnologie de mic. A început să înveţe despre ingineria software pe cont propriu pe când avea doar șapte ani.
A continuat apoi să îşi perfecţioneze abilităţile de inginerie. La 17 ani, a fondat Storyheap, care a ajuns să devină o platformă lider în marketingul conţinutului social media.
Sursa: adevarul.ro