„L-am relaxat cu un pahar de Chardonnay şi a făcut minuni”/Madonna, sex şi săruturi fierbinţi cu Michael Jackson
În anii 1980 şi 1990, Michael Jackson era una dintre cele mai mari vedete pop de pe planetă. Albumele sale, Thriller şi Bad, erau unele dintre cele mai bine vândute discuri din toate timpurile, şi încă mai sunt. Faima l-a ajutat pe celebrul artist să ajungă în unele cercuri sociale. La acea vreme, solistul a trăit chiar o poveste de dragoste rapidă cu Madonna.
Cântăreaţa tocmai îşi lansase albumul de debut, Madonna. A urmat apoi, în 1984, Like A Virgin. Povestea spune că cele două staruri pop s-au întâlnit la o petrecere, iar cel care i-a adus împreună a fost managerul lor, Freddy DeMann.
În 1991, cei doi au fost văzuţi la cea de-a 63-a ediţie a premiilor Oscar, unde Madonna a îmbrăcat o rochie albă, iar Michael un costum cu diamante. Ulterior, Madonna şi Michael au fost zăriţi de nenumărate ori în oraş, în timpul unor întâlniri romantice, înainte ca relaţia lor să se oprească brusc.
Când a fost întrebată despre natura legăturii ei cu celebrul artist, Madonna a răspuns: „Vrei să îţi spun despre săruturi, nu-i aşa?”
James a vrut să ştie dacă ea şi Michael au avut un „sărut franţuzesc complet”. <<Da, ne-am sărutat cu limba!>>, a precizat ea. Apoi a continuat să dezvăluie cine a făcut prima mişcare.
„Dacă vrei să afli adevărul, eu am iniţiat totul, deoarece era un pic timid. Totuşi, mi-a fost complice, a fost dispus. L-am făcut să se relaxeze cu un pahar de Chardonnay şi a făcut minuni! A făcut minuni", a povestit blonda.
Michael şi Madonna nu şi-au continuat relaţia, dar au colaborat pe plan muzical. În 1991, Michael a lansat single-ul In The Closet de pe al optulea album, Dangerous. Iniţial, piesa ar fi trebuit să fie un duet cu Madonna.
În1992, blonda a a mărturisit că a scris câteva versuri pentru melodie şi i le-a dat lui Michael.
Cu toate acestea, Regele Pop a decis că sunt „prea provocatoare” pentru stilul său şi a decis să nu mai lucreze împreună. SURSA: okmagazine.ro