László Tőkés a înaintat un denunţ penal împotriva preşedintelui Klaus Iohannis

László Tőkés a înaintat un denunţ penal împotriva preşedintelui Klaus Iohannis

Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), prin preşedintele László Tőkés, şi Consiliul Naţional Secuiesc, prin preşedintele Balázs Izsák, au înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un denunţ penal împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, în care acesta este acuzat de "comiterea infracţiunii de instigare la ură şi discriminare".

"Următorul denunţ împotriva domnului Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, vinovat de comiterea infracţiunii de instigare la ură şi discriminare, prev. şi ped. de art. 369 C.pen., săvârşită prin declaraţia televizată din data de 29 aprilie 2020. (...) Motive: Cuvântul televizat al preşedintelui, rostit din Palatul Cotroceni, însoţit de gesticulaţie ba războinică, ba ridiculizantă, a produs mari emoţii atât la noi în ţară, cât şi în ţara vecină ponegrită. Textul citat are trei lacune principale: nu este adevărat, incită publicul român împotriva celor două categorii de persoane vizate, ungurii şi pesediştii, şi poate altera relaţiile de vecinătate cu Ungaria", se arată în plângerea penală împotriva preşedintelui Iohannis.

În documentul citat se susţine că "preşedintele României are memorie scurtă despre "dezlipirea" Ardealului" şi semnatarii adaugă o serie de argumente în favoarea plângerii lor.

"Urmează deci să reţineţi, discursul incitant al preşedintelui trebuie să fie calificat ca infracţiune, deoarece îndeplineşte şi condiţia ca fapta să aibă gradul de pericol social care să justifice sancţionarea penală, incidenţa prevederilor art. 369 C.pen. fiind mai presus de orice îndoială", se arată în încheierea plângerii penale.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, pe 29 aprilie, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.

"Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?", a spus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor adoptase tacit proiectul privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, acesta fiind respins apoi de Senat, în calitate de for decizional. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Stranie chestia cu furtul seifului cu 400.000 de euro...

5 Foarte interesante amănunte