Kylian Mbappe bea apă din România. Imaginea cu care se laudă un cunoscut antreprenor local
Real Madrid a început cu dreptul noul sezon și și-a deja pus în vitrină încă un trofeu, după ce miercuri a învins pe Atalanta în Supercupa Europei (2-0). A fost a 6-a victorie a formației din capitala Spaniei în întâlnirile dintre câștigătoarea Ligii Campionilor și a Europa League, din care a 5-a cu Don Carlo Ancelotti pe banca tehnică.
Kylian Mbappe, debut perfect la Real Madrid. Foto EPA EFE
Meciul a suscitat un interes enorm pentru fanii Realului, pentru că s-a înregistrat debutul starului Kylian Mbappe în tricoul ”los blancos”. Iar francezul a avut parte de startul pe care și l-a dorit, înscriind golul care a liniștit partida de la Varșovia. Și cum camerele TV au fost tot timpul pe el, o imagine onorantă pentru România a fost surprinsă în momentul în care Mbappe a luat loc pe banca tehnică, după schimbare.
El a luat în mână o sticlă de Aqua Carpatica, brand creat de omul de afaceri Jean Valvis. Chiar dacă are cetățenie greacă și elvețiană, acesta își desfășoară activitatea în România, unde are afaceri cu apă minerală, în Vatra Dornei, cu vin, în județul Olt, și cu diferite proiecte ecologice în județul Călărași. Evident, el s-a lăudat cu imaginea de la Supercupa Europei, scriind pe Facebook că jucătorii lui Real Madrid se hidratează cu apa sa din România.
Sursa: adevarul.ro