Krio, cel mai mare centru de celule stem din Ungaria, și-a închis banca de spermă

Krio, cel mai mare centru de celule stem din Ungaria, și-a închis banca de spermă

Krio, cel mai mare centru de celule stem din Ungaria, și-a închis banca de spermă după ce Oficiul Reprezentantului medical (OTH) din Ungaria a lansat o anchetă în vara anului trecut în urma acuzațiilor de trafic de spermă umană, a relatat vineri cotidianul Idok.

OTH a fost alertat în luna martie a anului trecut că în sperma trimisă din Danemarca pentru a fi utilizată în acest centru pentru inseminarea artificială au fost descoperite defecte genetice.

Potrivit MTI, Zsuzsanna Takacs, directoarea interimară a Institutului Krio, a declarat ziarului că donatorii de spermă au fost testați mai riguros în Danemarca decât ar fi fost nevoie potrivit legislației ungare. Ea a adăugat că institutul și-a îndeplinit obligația de a depune și a trimite rapoarte regulate la OTH.

Cu toate acestea, OTH insistă că institutul a încălcat legislația ungară care interzice importul de material seminal uman din altă țară.

Ziarul scrie că ancheta a fost abandonată după șase luni, însă în respectiva perioadă Krio a trebuit să suspende operațiunile și din acest motiv a decis să închidă banca cu totul.

Alte clinici specializate în tratarea infertilității au primit de asemenea interdicția de a importa spermă.

În condițiile în care clinicile din Ungaria pot efectua mai puține proceduri de inseminare artificială, mai multe cupluri care doresc să aibă un copil s-au adresat ombudsmanului pentru drepturi fundamentale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”