Kremlinul: Nu a fost stabilită o dată pentru întâlnirea Putin-Trump, cel mai probabil presa va fi exclusă (Izvestia)

Kremlinul: Nu a fost stabilită o dată pentru întâlnirea Putin-Trump, cel mai probabil presa va fi exclusă (Izvestia)

Kremlinul a anunțat că încă nu a fost stabilită o dată fermă pentru prima întâlnire dintre președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump, dar că, dacă această întrevedere va avea loc, cel mai probabil presa va fi exclusă, a relatat miercuri cotidianul Izvestia, preluat de Reuters.

Izvestia îl citează pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat că într-un anumit moment în timpul summitului G20 din Germania, din iulie, ar putea avea loc această întâlnire, dar că nu s-a ajuns încă la un aranjament ferm în acest sens.

Peskov a mai spus că în prezent nu există planuri pentru declarații media după întâlnire.

'Va exista doar întâlnirea', a scris Izvestia, citându-l pe Peskov.

Într-o convorbire telefonică desfășurată luna trecută, Putin și Trump au căzut de acord să încerce să organizeze o întâlnire tete-a-tete în marja summitului G20 de la Hamburg.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen