Kremlinul critică aplicaţia americană Zoom şi îndeamnă la dezvoltarea de soluţii alternative ruse

Kremlinul critică aplicaţia americană Zoom şi îndeamnă la dezvoltarea de soluţii alternative ruse

Kremlinul a criticat miercuri aplicaţia americană pentru conferinţe video Zoom, acuzată că vrea să limiteze accesul pentru sectorul public rus, şi a îndemnat la dezvoltarea de soluţii alternative ruse, informează AFP.

"Instituţiile publice ruse, instituţiile de învăţământ superior (din Federaţia Rusă) sunt private de posibilitatea de a-şi prelungi contractele" cu această companie, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, exprimându-şi "regretul şi neînţelegerea", în timpul unei conferinţe de presă regulate.

"Trebuie să trecem la alternative, ele există. Operatorii noştri de platforme similare vor trebui să depună eforturi pentru a completa serviciile lor", a spus Peskov, precizând că preşedintele rus Vladimir Putin nu utilizează Zoom.

Cotidianul rus Kommersant a relatat miercuri că a fost înştiinţat de existenţa unei scrisori în care Zoom îi retrage distribuitorului său rus dreptul de a vinde programul său agenţiilor guvernamentale şi entităţilor care au legături cu acestea.

Autenticitatea documentului i-a fost confirmată publicaţiei de Andrei Petrenko, patronul acestui distribuitor, RightConf, care a precizat că toate contractele existente vor fi prelungite şi că măsura se aplică ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), care regrupează majoritatea fostelor republici sovietice.

"Dacă Zoom va lua o astfel de decizie (...), atunci este posibil ca acest serviciu să fie blocat pe teritoriul ţării noastre (Rusia) ca măsură reciprocă şi simetrică", şi-a exprimat indignarea Aleksandr Başkin, membru al Consiliului Federaţiei, camera superioară a Parlamentului Federaţiei Ruse, citat de agenţia RIA Novosti.

Alte voci importante au afirmat că Rusia se poate lipsi de Zoom, ale cărei servicii au devenit extrem de populare, ca peste tot în lume, în contextul pandemiei, al măsurilor de izolare, telemuncii şi învăţământului la distanţă. Astfel, ministrul rus al educaţiei, Serghei Kravţov, a declarat că Rusia s-a dotat recent cu aplicaţia "Spherum"."Suntem pregătiţi pentru orice situaţie (...), sistemul educativ nu depinde de niciun program în mod special", a spus el, citat de TASS.

Agenţia rusă pentru energie atomică Rosatom a declarat la rândul său pentru RIA Novosti că "industria nucleară rusă utilizează pentru comunicaţii o platformă internă proprie".

Potrivit mai multor experţi citaţi de presa rusă, este posibil ca Zoom să fi decis să-şi limiteze operaţiunile în Rusia de teamă să nu fie lovită de sancţiunile americane împotriva Moscovei.

La sfârşitul lui 2020, compania Microsoft a refuzat să vândă programe unei universităţi ruse vizată de sancţiuni americane pentru că pregătea specialişti în armament. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”