Kremlinul așteaptă 'explicații realiste' din partea Ankarei în cazul avionului rus doborât

Kremlinul așteaptă 'explicații realiste' din partea Ankarei în cazul avionului rus doborât

Kremlinul nu exclude o amenințare teroristă din partea Turciei și așteaptă în continuare explicații din partea Ankarei cu privire la avionul de vânătoare rus Su-24 doborât marți de aviația turcă, a declarat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, citat de RIA Novosti.

Turcia a doborât un avion militar rus în apropiere de frontiera sa cu Siria

'Desigur, așteptăm în continuare explicații, explicații realiste de la partea turcă', a reiterat Peskov, potrivit căruia 'va fi foarte, foarte dificil de reparat un prejudiciu atât de devastator adus relațiilor bilaterale'.

'Acesta este un incident foarte grav, cu consecințe grave, inevitabile. Noi prețuiam foarte mult relațiile noastre bilaterale, care erau într-adevăr relații de parteneriat, reciproc avantajoase și foarte promițătoare', a afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

În pofida înăspririi joi a controalelor autorităților sanitare ruse asupra produselor agricole importate din Turcia, Rusia nu intenționează să impună un embargo pentru produsele turcești, a spus Dmitri Peskov, adăugând că o astfel de posibilitate nu a fost deocamdată luată în dezbatere de Kremlin.

'Nu se introduce niciun fel de embargo. Sunt luate doar măsuri suplimentare de control' din cauza mai multor factori, inclusiv o posibilă amenințare teroristă, a explicat același purtător de cuvânt, citat de RIA Novosti. 'Acest lucru este destul de firesc, mai ales în condițiile în care Turcia acționează în mod imprevizibil', a adăugat el.

În același timp, Kremlinul speră în inviolabilitatea normelor vizând navigația liberă prin strâmtorile din Marea Neagră.

Moscova speră că tensionarea relațiilor cu Turcia nu va influența transportul maritim prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, reglementat de Convenția de la Montreux, a afirmat Peskov.

În ultimele luni, Rusia a transportat toate echipamentele grele și tehnică militară în Siria în principal pe mare, prin Bosfor și Dardanele.

Moscova a desfășurat joi baterii antiaeriene de ultimă generație S-400 Triumf la baza sa aeriană Hmeimim (provincia Latakia), din nord-vestul Siriei, pentru a asigura securitatea avioanelor sale implicate în campania aeriană din această țară, după incidentul cu un bomardier rus la frontiera siriano-turcă.

Un bombardier rus Su-24 a fost doborât marți de un avion de vânătoare F-16 al aviației turce, pe motiv că a încălcat spațiul aerian al Turciei venind dinspre Siria. Un pilot a supraviețuit, celălalt însă a murit, fiind ucis după catapultare de către insurgenți. Incidentul va avea 'consecințe grave' pentru relațiile bilaterale, avertizase președintele rus Vladimir Putin la câteva ore după doborârea aparatului de zbor rus.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”