Kremlinul are pretenția ca Ucraina să recunoască anexările ruse, condiție pentru negocierile de pace

Kremlinul are pretenția ca Ucraina să recunoască anexările ruse, condiție pentru negocierile de pace

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a dat un drept la replică preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a susținut că va organiza un "summit mondial al păcii".

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse FOTO: Profimedia

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse FOTO: Profimedia

"Partea ucraineană trebuie să ţină cont de realităţile care s-au dezvoltat pe teren", a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei sale zilnice de presă.

"Aceste realităţi sunt că Federaţia Rusă are noi componente în urma referendumurilor care au avut loc în aceste teritorii", a adăugat el, considerând "imposibil orice progres" diplomatic atât timp cât Kievul "nu va ţine cont de aceste realităţi".

La sfârşitul lunii septembrie, Rusia a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene, în plus faţă de peninsula Crimeea, anexată în 2014, fără a le controla totuşi pe deplin, decizia fiind în măsură covârşitoare respinsă de comunitatea internaţională.

La rândul său, Ucraina cere ca Rusia să îşi retragă armata şi să elibereze toate teritoriile pe care le ocupă.

Peskov a mai spus că "este în afara oricărei discuţii" ca Rusia să îşi retragă trupele din Ucraina până la Crăciun, o altă cerere a preşedintelui Volodimir Zelenski formulată luni într-un discurs către ţările din G7, reunite prin videoconferinţă.

Luni, preşedintele ucrainean şi-a reiterat planul de pace în zece puncte prezentat la mijlocul lunii noiembrie şi care vizează restabilirea integrităţii teritoriale, eliberarea de prizonieri şi securitatea alimentară.

Armata ucraineană a început să respingă trupele ruse în ultimele luni . Ca reacţie, Moscova a mobilizat 300.000 de rezervişti pentru a-şi consolida liniile şi desfăşoară atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”