Kremlinul anunță că Rusia va anexa vineri regiunile ocupate din Ucraina unde s-au desfășurat așa-zisele „referendumuri”
Președintele rus Vladimir Putin va semna vineri tratatele privind anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene pe care forțele sale armate le controlează, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters și Agerpres.
„Ceremonia de semnare va avea loc mâine (vineri - n.r.)”, a anunțat Peskov în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.
Acesta a adăugat că ceremonia va avea loc în Sala Sfântul Gheorghe din Marele Palat al Kremlinului la ora locală 15:00 (12:00 GMT) și că vor fi semnate acorduri „cu toate cele patru teritorii care au organizat referendumuri şi au făcut solicitări corespunzătoare părţii ruse”.
Peskov a mai anunţat că Putin va susţine tot vineri un „amplu discurs”, după ceremonia de semnare a tratatelor de anexare şi se va întâlni cu administratorii regiunilor ucrainene numiţi de Moscova.
Liderii celor patru regiuni separatiste controlate de Rusia în Ucraina s-au deplasat încă de miercuri seară la Moscova pentru această ceremonie, după raportarea rezultatelor finale ale referendumurile ilegale organizate de Rusia în Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, denunțate drept „simulacre” de Kiev şi Occident.
Amintim că autoritățile de ocupație instalate de ruși în teritoriile pe care le controlează în aceste regiuni ale Ucrainei au anunțat în mod coordonat pe 20 septembrie că vor organiza referendumuri de unire cu Moscova, după luni de speculații în acest sens.