Kremlinul admite că riscul de atacuri cu drone asupra Moscovei este real: „Pericolul există, acest lucru este evident, dar se iau măsuri”
Kremlinul a declarat marţi că este de datoria Ministerului rus al Apărării să ia măsuri de protecţie după noul atac cu drone asupra Moscovei, transmite DPA, citată de Agerpres.
„Pericolul există, acest lucru este evident, dar se iau măsuri”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiilor de presă ruse.
Mai devreme marţi, o dronă inamică a lovit acelaşi turn de sticlă din cartierul de zgârie-nori al capitalei ruse, la fel ca duminică.
Sticla de pe faţadă a fost distrusă pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, potrivit primarului Serghei Sobianin. Nimeni nu a fost rănit.
Peskov a declarat că ţine de responsabilitatea Ministerului Apărării să să se asigure că Moscova este protejată. Luni, el a calificat atacurile drept un „act de disperare” din partea Ucrainei pentru insuccesele militare înregistrate în contraofensiva ei.
Pe de altă parte, în Ucraina, expertul Ivan Stupak, care a lucrat o perioadă lungă de timp pentru Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), afirmă că sistemul de apărare antiaeriană al Rusiei nu este capabil să respingă astfel de atacuri. „Apărarea antiaeriană rusă nu poate vedea obiecte atât de mici precum dronele”, a afirmat el pentru canalul Youtube Freedom, potrivit publicaţiei ucrainene Focus, citată de DPA.
„Atacurile împotriva clădirii din Moscova City (cartier de afaceri din capitala rusă) sunt considerate incredibil de dureroase pentru Kremlin, deoarece aceasta demonstrează incapacitatea de a proteja inima capitalei” ruse, a spus expertul citat.
„Aparatele au zburat fără să fie observate, au avut ţinte foarte precise şi au lovit geamuri”, a declarat Stupak. Duminică, un birou al Ministerului rus al Digitalizării a fost lovit, direct în „punctul slab” al sistemului preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit acestui expert.