Kremlin: Rusia este 'limitată' în a ancheta cazul Navalnîi pentru că susţinătorii acestuia au scos indicii din ţară

Kremlin: Rusia este 'limitată' în a ancheta cazul Navalnîi pentru că susţinătorii acestuia au scos indicii din ţară

Rusia are mijloace "limitate" de a ancheta cazul lui Alexei Navalnîi, a transmis vineri Kremlinul, acuzându-i pe susţinătorii opozantului rus că au sustras în ziua incidentului indicii legate de presupusa sa otrăvire, relatează AFP.

"Din păcate, suntem limitaţi în capacitatea noastră de a desfăşura vreo anchetă. Şi asta pentru că se dovedeşte că au fost obiecte lichidate, scoase din ţară şi că nu putem lua cunoştinţă de analizele efectuate" în Germania, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Cu o zi în urmă, susţinătorii lui Navalnîi au publicat o înregistrare video în care explică faptul că urme de la agentul neurotoxic de tip Noviciok identificat în Germania ca otrava folosită împotriva opozantului au fost depistate într-o sticlă pe care ei au găsit-o în camera sa de hotel, în ziua incidentului, la sfârşitul lunii august, la Tomsk, în Siberia.

Ei au explicat că au luat această sticlă şi alte indicii şi le-au dus în Germania, unde a fost spitalizat adversarul Kremlinului, deoarece erau convinşi că autorităţile ruse nu vor face o anchetă.

"Dacă sticla există cu adevărat, de ce a fost luată? Poate pentru că există oameni care nu vor să aibă loc o anchetă?", a afirmat peskov.

"Singurul lucru care va permite să se facă lumină asupra acestor evenimente este un schimb de informaţii, de prelevări biologice, de indicii şi o muncă în comun dacă va fi nevoie", a adăugat el.

De la 20 august şi îmbolnăvirea în Rusia a lui Navalnîi într-un avion, Moscova spune că nu are niciun indiciu că ar fi fost comisă o crimă şi, prin urmare, nu a deschis o anchetă, în ciuda apelurilor în acest sens şi a ameninţărilor cu sancţiuni din partea statelor europene.

Medicii ruşi care l-au îngrijit pe opozant înainte de transferul său în Germania au precizat că au efectuat toate analizele necesare, fără a detecta cel mai mic agent toxic.

Kremlinul reproşează Germaniei că refuză să transfere datele de laborator care indică prezenţa agentului neurotoxic de tip Noviciok, în contextul în care Berlinul le-a transmis Franţei şi Suediei, unde a fost de asemenea identificată aceeaşi otravă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică