Kovesi: Susţin în continuare că asistăm la un festival disperat al inculpaţilor

Kovesi: Susţin în continuare că asistăm la un festival disperat al inculpaţilor

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat marţi în cadrul şedinţei CSM că îşi susţine afirmaţia făcută anterior că "asistăm la un festival disperat al inculpaţilor", care se bazează pe faptul că "vedem inculpaţi în studiouri de televiziune ţinându-ne lecţii de moralitate".

"S-a motivat că expresia 'asistăm la un festival disperat al inculpaţilor', pe care eu am susţinut-o în cadrul unei conferinţe de presă din 14 februarie, a dus la afectarea în mod grav şi iremediabil a imaginii României, pentru că s-a creat impresia că România este o ţară coruptă. Cred în continuare acest lucru şi cred că această afirmaţie a fost scoasă din context. Contextul la care m-am referit era foarte clar. Mă refeream la acele situaţii în care inculpaţi trimişi în judecată, inculpaţi condamnaţi, atacă în mod constant DNA, atacă în mod constant procurorii. Da, este un festival disperat al inculpaţilor, care în mod nejustificat atacă justiţia şi am să susţin în continuare acest lucru. Faptul că am exprimat această opinie care se bazează pe o realitate, pe care o vedem zilnic cu toţii, vedem inculpaţi în studiouri de televiziune, ţinându-ne lecţii de moralitate. Da, este opinia mea şi o susţin", a afirmat Kovesi. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”