Kovesi, primul dosar finalizat în România

Kovesi, primul dosar finalizat în România

Omul de afaceri Cătălin Hideg și firma Sanimed Internațional Impex SRL au fost trimiși, ieri, în judecată la Tribunalul București, fiind acuzați de spălare de bani și fraudarea unui proiect finanțat din fonduri UE. Rechizitoriul a fost întocmit de structura locală a Parchetului European. În dosar, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă pentru a recupera prejudiciul de 3 milioane de euro. Luna trecută, un alt inculpat din această anchetă a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.

Conform unui comunicat al Parchetului European , ca să încaseze peste 3 milioane de euro fonduri UE în vederea creării unui centru de cercetare-dezvoltare în recuperare medicală și bio-reconstrucție în Călugăreni-Giurgiu, Hideg a prezentat mai multe declarații și documente false și inexacte. Atât Hideg, cât și Raluca Ortensia Aelenei, reprezentanta unei firmei spaniole care a livrat echipamentele medicale și a efectuat lucrările de construcție, au semnat declarații în care susțineau că nu se află în conflict de interese, lucru fals: Aelenei fusese angajată a Sanimed, societatea prin care se derula proiectul.

Procurorii mai susțin că procedura de atribuire a contractului a fost simulată prin faptul că au fost depuse contraoferte fictive din partea altor societăți comerciale, iar societatea din Spania a depus și alte documente false, din care rezulta că îndeplinește condițiile de eligibilitate pentru a dovedi că are capacitatea tehnică de a presta contractul.

Comunicatul Parchetului mai menționează că ”Investigațiile efectuate au arătat că valoarea reală de achiziție a echipamentelor și produselor medicale aferente execuției proiectului a fost de aproximativ patru ori mai mică decât valoarea de achiziție declarată în cadrul proiectului, iar prețurile inițiale de achiziție au fost negociate și stabilite de primul inculpat (Hideg n.r.). Valoarea produselor medicale a fost supraestimată de tranzacțiile succesive ale acestora de la furnizorii inițiali prin companii din Cipru, Portugalia și Spania, astfel încât acestea să fie vândute, în cele din urmă, către beneficiarul român inițial la prețul supraevaluat.”

De asemenea, Hideg și Aelenei sunt acuzați de spălare de bani. Anchetatorii au descoperit că, după ce a încasat banii, Aelenei i-a transferat către companii cu sediul în Cipru și Portugalia, iar o mare parte din aceștia au fost, în final, redirecționați înapoi în conturile lui Hideg, prin emiterea de facturi false.

Luna trecută, Aelenei a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, acesta fiind trimis la Tribunalul București. Pedeapsa a fost stabilită la 3 ani de închisoare, cu suspendare, cu o perioadă de supraveghere de 4 ani.

Omul de afaceri Cătălin Hideg a devenit cunoscut opiniei publice în pandemie, după un contract controversat care a presupus achiziția, de către Statul Român, a 1,7 milioane de măști la prețuri supraevaluate. Afacerea, acum pe masa DNA, a fost parafată de o firmă cu obiect de activitate distribuție de băuturi alcoolice și mâncare – de fapt, un paravan al lui Hideg. Acesta este un om de afaceri ce face parte dintr-o aripă a masoneriei și a fost doctorand la Academia SRI. După declanșarea anchetelor împotriva sa, s-a mutat în Abu Dhabi.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”