Kovesi: Inculpatului Vlad Cosma, martor protejat, i s-a ridicat protecţia; şi-a devoalat singur faptele
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că fostului deputat Vlad Cosma, martor cu identitate protejată într-o cauză, i s-a ridicat protecţia în cursul zilei de luni, pentru că şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declaraţii.
"Inculpaţii (...) au devoalat propriile lor fapte de şantaj. Acesta este unul dintre motive pentru care inculpatului Cosma Vlad Alexandru, care a fost audiat într-o cauză ca martor cu identitate protejată, în cursul zilei de luni i s-a ridicat protecţia, întrucât şi-a devoalat singur faptele pe care le-a dat în declaraţii", a precizat Kovesi într-o conferinţă de presă.
Aceasta a arătat că Vlad Cosma a avut calitate de martor în 12 dosare ale DNA, iar în altele a fost trimis în judecată, acesta fiind motivul pentru care se prezenta la Serviciul Teritorial Ploieşti.
De asemenea, Kovesi a spus că fostul deputat a fost de multe ori la DNA Ploieşti pentru a depune 'din proprie iniţiativă' denunţuri.
"De foarte multe ori, prezenţa sa a fost solicitată de procurori, în special când a fost audiat în calitate de inculpat, dar de foarte multe ori, din proprie iniţiativă, acest inculpat s-a prezentat la Serviciul Teritorial Ploieşti şi din proprie iniţiativă a formulat denunţuri cu privire la fapte de corupţie sau cu privire la alte persoane care ar fi comis fapte de corupţie. A avut calitate de martor în 12 dosare", a mai declarat şefa DNA.
Aceasta a mai precizat că a cerut un raport scris colegilor de la DNA Ploieşti în urma informaţiilor apărute în ultima perioadă în spaţiul public, anunţând că a primit documentul în cursul zilei de miercuri şi că un raport scris a fost trimis şi procurorului general. AGERPRES