Kovesi: DNA a gestionat anul acesta peste 10.200 de dosare penale

Kovesi: DNA a gestionat anul acesta peste 10.200 de dosare penale

DNA a gestionat în anul 2015 peste 10.200 de dosare penale, cu un număr de numai 90 de procurori, a declarat joi procurorul-șef Laura Codruța Kovesi.

* Kovesi: Cei care au veleități științifice pot să scrie cărți și în libertate

În cadrul unui interviu acordat TVR, Kovesi a fost întrebată de ce în anumite dosare există întârzieri în desfășurarea anchetelor, iar unii politicieni reclamă că sunt anchetați acum pentru fapte mai vechi.

"Într-adevăr, sunt situații în care, în anul 2015, investigăm fapte din anul 2010 sau 2011 și aici sunt două situații diferite. O dată, avem situația în care au fost deschise aceste dosare în urmă cu câțiva ani în cadrul DNA și la vremea respectivă ele nu au fost finalizate, unele din lipsă de probe, altele datorită faptului că procurorii au avut foarte multe dosare în lucru și, ca o mică paranteză, vă spun că, în acest an, DNA a trebuit să gestioneze peste 10.200 de dosare penale cu un număr de numai 90 de procurori. Imaginați-vă ce înseamnă acest volum mare de dosare. În al doilea rând, sunt foarte multe situații în care noi primim sesizări de la cetățeni sau primim informații din mass-media, de la firme, de la diverse persoane care ne scriu despre fapte care au fost comise cu câțiva ani în urmă și pe care noi suntem obligați să le investigăm", a explicat Kovesi.

Ea a subliniat că în unele dosare investigațiile pot dura mai mult, deoarece este nevoie de verificări complexe.

"În foarte multe dintre cazurile în care au fost implicate persoane cu funcții importante și care ne-au acuzat că facem abia acum anchete, se vede din simplul fapt că urmărim numărul de dosar că aceste anchete au fost deschise în urmă cu doi ani, cu trei ani, când unii dintre ei încă mai ocupau aceste poziții, dar, datorită modului în care se administrează probele, datorită faptului că uneori avem nevoie de expertize, avem nevoie de anumite verificări complexe, de verificarea unor conturi bancare aflate în străinatate, sigur, investigația poate să dureze mai mult de un an", a spus Kovesi.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”