Kovesi despre dosarul privind OUG 13: Noi nu verificăm oportunitatea adoptării unui act normativ

Kovesi despre dosarul privind OUG 13: Noi nu verificăm oportunitatea adoptării unui act normativ

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că procurorii nu verifică oportunitatea adoptării OUG 13, ci doar aspecte de legalitate și aspecte care țin de încălcarea legislației penale.

Prezentă joi la prezentarea raportului anual de activitate al DIICOT, Kovesi a fost întrebată de jurnaliști dacă în dosarul privind OUG 13 vor fi chemați la audieri toți membrii Guvernului.

"În acest dosar, ancheta este stabilită de procurorul de caz. Eu nu vă pot spune pe cine va audia sau nu. Procurorul este independent. (...) Noi am primit o plângere, care îndeplinea condițiile prevăzute de lege. Ea a fost înregistrată, facem cercetări așa cum se fac în dosarele penale cu care suntem învestiți. Există precedente judiciare. Ce pot să spun cu certitudine: noi nu verificăm oportunitatea adoptării unui act normativ. Noi verificăm doar aspecte de legalitate și aspecte care țin de încălcarea legislației penale, în special de încălcarea legislației care ne este dată nouă în competență. Investigăm doar infracțiuni date în competența DNA. Nu are nicio legătură acest dosar cu oportunitatea adoptării actelor legislative", a spus Kovesi.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Grațiela Gavrilescu, a fost audiată miercuri la DNA, în calitate de martor, în legătură cu dosarul privind Ordonanța 13 referitoare la modificarea Codurilor penale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor