Kovesi despre decizia Curții de Apel Alba Iulia: Este una izolată; o vom ataca cu contestație în anulare

Kovesi despre decizia Curții de Apel Alba Iulia: Este una izolată; o vom ataca cu contestație în anulare

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi că decizia dată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost admisă o contestație la executare pe abuz în serviciu, este una izolată și va fi atacată de DNA cu contestație în anulare.

"Acea soluție de la Curtea de Apel Alba Iulia, care dă decizie cu privire la o contestație la executare, eu nu o pot comenta. Pot să vă spun că, după apariția acelei decizii, noi am analizat motivarea, am decis împreună cu colegii care au participat la ședința de judecată să atacăm cu contestație în anulare. Vă pot spune cu siguranță că este o decizie izolată, am studiat practica judiciară cu privire la contestațiile la executare soluționate exact pentru aceleași motive de către alte instanțe, inclusiv decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, și este o soluție izolată. În cursul anului trecut, după apariția deciziei Curții Constituționale, au fost mai multe soluții de condamnare pe infracțiunea de abuz în serviciu, sunt peste 70 de persoane condamnate pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Deci această infracțiune nu a fost dezincriminată. Curtea Constituțională nu a dezincriminat infracțiunea de abuz în serviciu, vă rog să vă uitați la punctul 2 al deciziei, în care scrie: respinge excepția de neconstituționalitate pentru infracțiunea prevăzută de articolul 13 indice 2 din legea 78 care este infracțiunea de abuz în serviciu dată în competența DNA. În situația în care vom identifica și alte decizii, vom sesiza procurorul general pentru formularea unui recurs în interesul legii", a declarat Kovesi, după ce a participat la bilanțul de activitate al DIICOT.

Kovesi a precizat că în ultimii trei ani au fost trimise în judecată peste 1.170 de persoane pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

"După publicarea deciziei și a motivării Curții Constituționale, la DNA, în toate cazurile cu abuz în serviciu care au fost trimise în judecată, acest lucru s-a făcut în conformitate cu decizia Curții Constituționale pe încălcarea legislației primare. Există dosare care au ca obiect infracțiuni de abuz în serviciu trimise în judecată în ultimii trei ani, sunt peste 1.170 de persoane care se judecă pe acest tip de infracțiuni", a spus Kovesi.

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a constatat că prin hotărârea de condamnare a fostului secretar al CJ Hunedoara, Dan Daniel, nu s-a reținut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevederile vreunei legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență, ci doar pe cele ale unei hotărâri de Guvern, motiv pentru care fapta de abuz în serviciu a fost dezincriminată în cazul acestuia.

AGERPRES/(A-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”