Kovesi: Atunci când sunt critici venite dinspre societate trebuie să ni le asumăm

Kovesi: Atunci când sunt critici venite dinspre societate trebuie să ni le asumăm

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat miercuri, la prezentarea raportului de activitate pe 2017, că instituţia pe care o conduce trebuie să-şi asume criticile venite dinspre societate.

"Ştiu că ne-am făcut datoria cu mult efort, cu profesionalism şi am respectat legea în tot ceea ce am făcut. Atunci când sunt critici venite dinspre societate, trebuie să ni le asumăm, desigur. Statutul nostru ne obligă la reţinere. Nu putem întotdeauna comunica în astfel de situaţii. Consiliul Superior al Magistraturii este cel chemat să analizeze dacă astfel de critici sunt justificate, aşa cum tot CSM este cel care ne apără reputaţia atunci când suntem supuşi unor atacuri nedrepte", a spus Kovesi.

În opinia sa, DNA a devenit în ultimii ani un model de eficienţă în societate, ceea ce implică şi o responsabilitate crescută.

"Îmi doresc ca dificultăţile şi reuşitele noastre să fie cunoscute şi înţelese la nivelul societăţii româneşti, pentru că în fond ne dedicăm activitatea pentru ca România să fie mai curată, un loc curat în care să rămânem, nu din care să plecăm în altă ţară. Şi sunt convinsă că avem resursele să dovedim şi în continuare că suntem procurori de profesionişti şi că munca noastră e strict în limitele legii", a mai afirmat şefa DNA. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen