KLM: Pasagerilor români care călătoresc în Olanda li se recomandă şi nu li se impune intrarea în izolare

KLM: Pasagerilor români care călătoresc în Olanda li se recomandă şi nu li se impune intrarea în izolare

Pasagerilor români care călătoresc în Olanda nu li se impune intrarea în izolare la domiciliu timp de 14 zile, precizează compania aeriană KLM Royal Dutch Airlines, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

"Pe fondul ultimelor informaţii apărute în spaţiul public, conform cărora se impune izolarea timp de 14 zile pentru persoanele (cetăţeni străini sau olandezi) care sosesc în Olanda din România, compania aeriană KLM Royal Dutch Airlines doreşte să precizeze că în acest moment nu există obligativitatea fermă a acestei măsuri. Conform declaraţiilor autorităţilor olandeze, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 confirmate din România, persoanelor care intră în Regatul Ţărilor de Jos şi au ca punct de plecare România (terestru sau aerian), li se recomandă şi nu li se impune intrarea în izolare", notează sursa citată.

Potrivit companiei, zborurile KLM pe ruta Bucureşti - Amsterdam se desfăşoară normal în acest moment.

"Începând din 8 iulie KLM operează un zbor zilnic ce conectează aeroportul internaţional Henri Coandă - Bucureşti de aeroportul internaţional Schiphol - Amsterdam. Pasagerii cu zboruri în conexiune şi care tranzitează aeroportul Amsterdam Schiphol nu sunt afectaţi de aceste măsuri", susţin reprezentanţii operatorului aerian.

KLM are peste 32.000 de angajaţi în întreaga lume. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda