Klemm: Urmărim îndeaproape iniţiativa Parlamentului privind un alt pachet de modificări în Justiţie
Statele Unite ale Americii urmăresc "îndeaproape" iniţiativa Parlamentului de a prezenta un nou pachet de modificări în Justiţie, unele eventuale modificări putând afecta inclusiv colaborarea autorităţilor americane cu omologii români din acest domeniu, a declarat, marţi, ambasadorul SUA, Hans Klemm.
El a apreciat iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis de a trimite primul pachet de modificări din Justiţie la Comisia de la Veneţia.
"În mod repetat, anul trecut în special, am prezentat foarte clar îngrijorările noastre referitor la primul pachet al Legilor Justiţiei, care trec prin diverse faze de analiză. Cred că decizia preşedintelui de a trimite legile la Comisia de la Veneţia, pentru consultare la nivel internaţional, este una foarte bună", a punctat Klemm.
SUA sunt atente, în prezent, la noile propuneri de modificări din dreptul penal, a spus el.
"Acum urmărim, cât putem de îndeaproape, iniţiativa Parlamentului privind un alt pachet ce ar răspunde la deciziile Curţii Constituţionale din ultimii ani, cu privire la Codul de procedură penală şi Codul penal", a explicat Hans Klemm.
El a prezentat şi motivele pentru care SUA monitorizează acest proces.
"Vrem să ne asigurăm că schimbările legislative vor face sistemul judiciar românesc mai puternic, vor asigura independenţa Justiţiei, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei", a declarat Klemm.
Diplomatul a amintit şi de cooperarea SUA - România în domeniul judiciar.
"Statele Unite cooperează în mod eficient cu procurorii. (...) Vrem să ne asigurăm că aceste schimbări nu vor face dificil sau chiar imposibil pentru autorităţile americane din domeniul justiţiei - agenţii sau procurorii - să coopereze cu omologii lor români", a punctat el.
Întrebat dacă există îngrijorări că acest lucru s-ar putea întâmpla, Klemm a răspuns: "Da, de asta urmărim îndeaproape".
Rugat să menţioneze nişte schimbări anume în acest context, Klemm a răspuns că "un exemplu este discuţia despre ce probe pot fi luate în considerare în instanţă într-un caz penal, despre tipul de probe".
"Dacă este imposibil de luat în considerare monitorizarea video, acest lucru ar constrânge eventual posibilităţile noastre de cooperare cu autorităţile române din domeniul Justiţiei", a indicat diplomatul american. AGERPRES