Klaus Iohannis i-a cerut lui Joe Biden o creștere a prezenței militare a NATO în România

Klaus Iohannis i-a cerut lui Joe Biden o creștere a prezenței militare a NATO în România

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după lucrările summit-ului B9 la care a participat, prin videoconferință, și președintele SUA, Joe Biden, că a pledat, inclusiv în discuția cu liderul de la Casa Albă, pentru creșterea prezenței militare a NATO în Româna și în sudul Flancului Estic.

„Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Așadar, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuția cu Președintele Biden – pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și în sudul Flancului Estic.

Mă bucur că Președintele Biden s-a referit în intervenția sa la importanța unei Alianțe mai puternice și relevante global și, mai presus de toate, la importanța specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susțin extrem de puternic.

De asemenea, împărtășesc ce a spus Președintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa și se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică și Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX și până acum”, a spus președintele Klaus Iohannis.

”Participarea Preşedintelui SUA, domnul Joseph Biden, şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, a întărit sentimentul unităţii aliate şi a reconfirmat realitatea că statele Formatului Bucureşti acţionează pentru consolidarea securităţii euroatlantice în ansamblul său şi în deplină conformitate cu deciziile adoptate la nivel aliat.

Participarea Statelor Unite la cel mai înalt nivel şi a conducerii Alianţei Nord-Atlantice evidenţiază, totodată, faptul că dezvoltările de securitate din regiunea noastră au impact asupra întregii securităţi euroatlantice.

Pentru România, participarea în premieră a Preşedintelui Biden la Summitul Formatului Bucureşti este cu atât mai relevantă cu cât anul acesta celebrăm 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România și Statele Unite ale Americii.

De asemenea, demonstrează încrederea de care se bucură România la Washington, ca partener și aliat puternic.

Discuţiile Summitului Formatului Bucureşti au fost extrem de consistente, după cum se reflectă şi în Declaraţia Comună pe care am adoptat-o la finalul acestei reuniuni. Am subliniat, în schimbul de opinii cu omologii mei, faptul că acțiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare și contribuie la menținerea unui accentuat climat de insecuritate”, a afirmat șeful statului.

„Am avut azi și un schimb substanţial de evaluări privind subiectele actuale de pe agenda NATO şi contribuţiile noastre în perspectiva Summitului Alianţei din iunie.

Acest Summit va fi un moment important de reconfirmare a unității și solidarității aliate. De asemenea, vor fi adoptate decizii importante privind procesul de reflecție NATO 2030 și actualizarea Conceptului Strategic al NATO. Doresc să evidențiez aici leadership-ul Secretarului General al NATO, domnul Stoltenberg, în ceea ce privește coordonarea procesului NATO 2030.

Acest proces va oferi viziunea strategică pentru Alianță în următorul deceniu și va permite consolidarea rolului și posturii NATO pe câteva coordonate majore.

În primul rând, este vorba despre consolidarea Alianței în plan politic. Am subliniat, în acest sens, rolul NATO ca forum esențial de consultare între membrii săi și utilitatea asigurării unui dialog aliat consolidat pe teme de securitate și apărare. Alianța trebuie să își consolideze și postura militară - o adaptare dinamică pentru asigurarea unui răspuns eficient și calibrat la provocările actuale de securitate. În același timp, dialogul și cooperarea cu partenerii noștri, în primul rând Uniunea Europeană, dar și statele care împărtășesc valorile democratice euro-atlantice, sunt fundamentale pentru abordarea globală a NATO.

Bineînțeles, prioritatea pentru noi continuă să o reprezinte partenerii din Vecinătatea Estică şi din Balcanii de Vest. Am accentuat importanţa unităţii aliate şi a relaţiei transatlantice solide, principii-cheie pentru ca NATO să acţioneze eficient împotriva provocărilor de securitate cu care se confruntă.

Unitatea şi solidaritatea aliate nu sunt concepte fără conținut. Ele sunt fundamentul NATO, pentru că nici SUA, nici Europa nu pot fi sigure una fără cealaltă. Rezilienţa strategică rămâne esenţială pentru gestionarea eficientă a mediului actual de securitate, aşa cum am învățat și în contextul pandemiei de COVID-19. Trebuie să sporim eforturile de consolidare a rezilienţei atât pentru noi, cât şi pentru partenerii noştri. După cum știți, România este pe deplin angajată în susținerea tuturor eforturilor pe această linie și, în acest sens, am înființat și acționăm pentru operaționalizarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, iar Declarația Summitului B9 de azi apreciază această inițiativă a României.

Acest centru Euro-Atlantic pentru Reziliență va avea sediul aici, la noi, în București”, a anunțat Klaus Iohannis.



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…