Klaus Iohannis: Este nevoie de alt guvern. Cătălin Predoiu este premierul pe care îl vreau

Klaus Iohannis: Este nevoie de alt guvern. Cătălin Predoiu este premierul pe care îl vreau

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, la Realitatea TV, că a simţit valul de simpatie din zilele de după alegeri şi se bucură că acesta s-a menţinut. El a explicat că a fost convins, după primul tur că va câştiga alegerile, dar a fost şi pentru el o surpriză faptul că diferenţa a fost atât de mare, de aproape 10%. În privinţa guvernului. şeful statului a atras atenţia că el a doreşte să facă o altfel de politică şi că va colabora instituţional cu orice guvern, însă îşi doreşte un guvern PNL, deoarece cu Guvernul Ponta nu văde cum şi-ar ptea pune în practică proiectul său pe zece ani, pentru o Românie prosperă şi puternică, iar premierul cu care s-ar simţi confortabil este Cătălin Predoiu.


Urmăriţi principalele declaraţii pe care le-a făcut şeful statului:

Despre momentele de după alegeri:

Au fost zile fierbinţi, cu toate că vremea afară nu a mai fost prea caldă, şi sunt zile pe care mi le amintesc cu mare plăcere şi am avut în acele zile trăiri atât de intense încât nu le voi uita niciodată.
După primul tur deja, unii au simţit mai repede, alţii au simţit mai greu că s-a format un nou val, valul pornit şi din Diasporă, dar şi din interiorul ţării, fiindcă mulţi nu au mers la vot la primul tur şi atunci rezultatul i-a făcut să-şi schimbe opţiunea de a merge sau de a nu merge la vot.
Şi aţi observat un lucru rar întâlnit, că, faţă de primul tur, au fost mult mai mulţi români care au dorit să voteze, lucru care nu prea se întâmplă, şi, pe de altă parte, a început din Diasporă o întreagă mişcare care s-a reflectat şi în interiorul ţării.
Una peste alta, asta a dus la faptul că, practic, toţi pe care i-am întâlnit, mi-au spus că au speranţă, că se bucură şi m-au încurajat.
Aceste lucruri m-au făcut să cred cu atât mai mult în victorie, m-au făcut să afirm şi în acea discuţie pe care am avut-o că eu sunt convins că eu voi câştiga, iar în zilele care au urmat această mişcare s-a amplificat.
Valul nu s-a oprit în ziua votării, ci a crescut mai departe. Am întâlnit acest val de simpatie enorm, care efectiv m-a remontat după acele săptămâni destul de dificile din campania electorală.
Şi, până în ziua de azi, pot să spun că oamenii se bucură când mă văd. Cel puţin nu am întâlnit pe nimeni care nu s-a bucurat. Este poate lucrul care arată cel mai mult că oamenii şi-au dorit această schimbare şi acum sunt bucuroşi că ea s-a produs.
Pot să spun că oamenii se bucură când mă văd.
După închiderea urnelor, unii dădeau rezultate optimiste, alţii aşa şi aşa.
Am aflat că lumea se adună în Piaţa Universităţii. Atunci am hotărât să mergem în Piaţa Universităţii. Am mers, o ţară întreagă a văzut ce s-a întâmplat, atmosfera s-a schimbat dintr-o dată, toată lumea a fost bucuroasă, optimistă şi cred că acel moment a fost momentul definitiv de schimbare a atmosferei şi această atmosferă trebuie să spun sunt foarte mulţumit sau fericit să constat că s-a păstrat până în ziua de azi şi sper să se mai păstreze un pic.
Eu am fost convins din capul locului că vom câştiga, în 16 noiembrie. Dar nimeni nu a prevăzut că voi câştiga cu aproape 10% diferenţă.
Acest lucru a fost o mare surpriză şi pentru mine.
Atacurile din campania electorală le-am iertat, dar nu le-am uitat.

Despre venirea la Cotroceni:

Am venit la început cu o echipă mai mică, între timp deja echipa se apropie de echipă completă, mai sunt foarte puţine poziţii unde mai avem nevoie de un pic de timp.
Noi am venit să facem treabă, nu am venit deloc să aşteptăm ceva evoluţii. În 21, a fost duminică, am preluat mandatul, am venit, a fost duminică, am făcut o mică recepţie, iar luni dimineaţă am venit şi ne-am apucat de treabă. Şi aşa am continuat
Programul este extrem de simplu într-o zi în care sunt la Bucureşti: vin dimineaţa la birou, între 8.00 şi 9.00, şi plec seara, câteodată plec mai devreme, în jur de 7.30-8.00, câteodată mai târziu.
Iar în alte zile, când avem deplasări, programul este altul. În esenţă, arată la fel, începe dimineaţă, se termină seara, puţin mai târziu.

Despre deplasarea la Bruxelles:

A fost prima vizită şi am vrut să fie clară determinarea României de a merge pe această linie.
Am vut trei întâlniri. Toate trei întâlniri au fost foarte împortante. Am constatat lucrul pe care l-am şi aşteptat: că suntem pe aceeaşi lungime de undă.

Despre o vizită la Whashington:

Pentru mine nu este important să se întâmple acum, ci o vizită cu greutate, cu discuţii cu greutate şi prefer să mai aştept puţin.
Mă voi întâlni cu Angela Merkel, în februarie.

Despre R. Moldova:

Eu cred că România trebuie să se simtă responsabilă de parcursul proeuropean al Republici Moldova şi asta vom face.
Nu am anulat vizita, ci am hotărât cu preşedintele Timofti de a amâna vizita până când se va forma noul guvern.
Nu am vrut să dau ocazia ca vizita mea să fie interpretată într-o cheie creşită.

Despre Ucraina:

Noi sperăm că lucrurile să degenereze.
Suntem pregătiţi, la nivel de instituţii, cu scenarii diferite pentru a acorda sprijin aliaţilor noştri.
Suntem extrem de atenţi, urmărim evenimentele şi suntem alături de partenerii noştri SUA şi NATO. Suntem dispuşi să sprijinim. Dar aceste lucruri nu vrem să le facem noi de capul nostru, ci cu aliaţii nostri.
Din păcate, situaţia din estul Ucrainei nu pare să se amelioreze, vedem şi ce se întâmplă cu ceea ce a fost odată, aeroportul de la Doneţk.
Se vede că lucrurile nu se întâmplă aşa cum cred analiştii. Că în Europa este linişte şi nu mai este nevoie de investiţii în apărare.
Eu am propus să ne reevaluam situaţia, să avem un plan, pentru a fi pregătiţi şi pentru astfel de situaţii, care din nefericire se întâmplă.

Despre lupta anticorupţie:

Eu îmi doresc ca la sfârştul mandatului meu să putem spune că a dispărut corupţia la nivel major. Este un obiectiv pe care mi l-am propus.
Trebuie să scăpăm de crupţie, dar în primul rând trebuie să scăpâm de corupţi
Acum chiar dacă nu mai sunt membru în PNL, urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă.
Partidele trebuie să se reformeze.
Oamenii m-au votat pentru că vor altfel de clasă politică.
Şi să ştiţi că mulţi au înţeles.
După alegeri aţi văzut că în Parlament s-au dat încuviinţări
Justiţia nu trebuie să se facă dacă sunt sau nu de acord, justicţia trebuie să se înfăptuiască.
Evident nu trebuie sărit calul, dar statul trebuie modernizat, chiar dacă pentru sau altul este un lucru dureros.
Trebuie să mergem mult mai departe, după schimbarea partidelor, din interior, trebuie să facem reformă în Parlament.
Avem nevoie să modificăm Codurile electorale. Şi alegerile din 2016 trebuie să le pregătim bine.
Un stat democrat poate să funcţioneze dacă cetăţenii au întredere în toate instituţiile: preşedinte, guvern, parlament.
Acest lucru se poate rezolva, dar cred că foarte mulţi politicieni au înţeles acest lucru.
Am stabilit o întâlnire cu partidele în care să discutăm ce modificări legislative trebuie făcute.
Nu preşedintele trebuie să spună, am avut ceva şi n-a funcţionat. Nu eu trebuie să spun, ci ele, partidele să spună cum văd lucrurile.
După aceaste consultări vom trage o concluzie pentru a îmbunătăţi lucrurile.

Despre regionalizare:

Trebuie reluată discuţia despre regionalizare. Avem prea multe entităţi administrative
Va trebui să găsim căi de eficientizare împreună cu oamenii. O cale greşită ar fi să se impună o anumită soluţie. O astfel de abordare ar fi contraproductivă, pentru că ar fi respinsă de jos.

Despre revizuirea Costituţiei:

Merită reluată discuţia pe revizuirea Constituţiei şi dacă există înţelegere să se facă. Şi eventual să o şi modernizăm.
Simplu nu va fi, pentru că revizuirea Constituţiei se face în doi paşi. Multe lucruri s-au discutat, altele trebuie discutate.

Despre gazele de şist:

După părerea mea proiectul a fost abordat greşit. Trebuie revăzut şi rediscutat.
Gazele de şist nu mai sunt interesante

Despre schimbarea guvernului:

În media oamenii tratează chestiunea simplist. Pe de o parte, am spus-o şi campanie, o spun şi acum. Eu voi face altfel de politică.
Am spus-o atunci: Voi colabora cu orice guvern.
Da, din prima zi l-am invitat pe domnul Ponta. După care am avut mai multe discuţii.
Mi se pare absolut normal ca preşedintele şi prim-ministru să vorbească
Dar asta nu înseamnă un guvern cu care să lucrez, fiindcă avem aceleaşi principii.
În vara lui 2014, am început să lucrez, cu colegii de la PNL, la un proiect pe 10 ani. Un proiect în care să schimbăm împreună România.
Da, eu îmi doresc un guvern PNL. Şi atunci veţi vedea ce înseamnă ce înseamnă că preşedintele să colaboreze nu instituţional, ci sinergetic. Acum sau după 2016.
Cu acest guvern nu văd cum să îmi pun în practică gândirea mea, pe 10 ani, pentru o Românie prosperă şi puternică.
Este Cătălin Predoiu, premierul desemnat în continuare din partea PNL, conduce o echipă a PNL care lucrează la programul de guvernare, pe care îl armoninează cu programul cu care am candidat eu
Nu am venit cu o gândire pe o lună, pe o jumătate de an, ci pe 10 ani.
Nu am spus Cătălin Predoiu pentru că îmi este este mai simpatic ca om, nu fac politică pentru persoane, pentru un anumit interes, eu fac politica pentru Romania. Orice altceva se subordoneaza acestui obiectiv. Cand spun ca imi doresc guvernul "meu", PNL, nu o spun pentru ca vreau ca anumite persoane sa ajunga la putere, ci pentru a realiza acest obiectiv
 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”