Kievul dezvăluie identitatea unor comandanţi ruşi care ar fi organizat acţiuni de sabotaj în Cehia
Autorităţile ucrainene au dezvăluit vineri identitatea unor înalţi responsabili militari ruşi care, după cum susţine Kievul, ar fi organizat acţiuni de sabotaj în 2014, provocând explozia a două depozite de arme destinate Ucrainei în Cehia, relatează EFE, preluată de Agerpres.
Kievul a făcut publice numele unor comandanți și ofițeri ai GRU FOTO ARHIVĂ
Aceștia s-ar fi aflat și în în spatele unei operaţiuni similare în 2015 împotriva unor depozite militare pe teritoriul controlat de Kiev în regiunea Lugansk (Donbas, est), a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Tetiana Sapian, şefa Biroului de Stat de Investigaţii al Ucrainei, citată de Ukrinform.
Doi dintre cei responsabili de aceste atacuri sunt fostul şef al Direcţiei principale de Informaţii al Statului Major General al Forţelor armate ruse (GRU) Igor Sergun, respectiv fosta gardă de corp a preşedintelui rus şi ex-şef pentru operaţiuni speciale ale serviciilor de informaţii militare Aleksei Diumin, în prezent guvernator al regiunii Tula.
Printre cei implicați s-ar mai număra Valeri Fliustikov, comandantul operaţiunilor speciale ale forţelor armate ruse, şi Andrei Averianov, comandantul unui centru de pregătire pentru misiuni speciale al Statului Major rus.
Generalul Averianov face parte din cercul de apropiaţi ai lui Putin şi este adesea prezent la întâlnirile oficiale de la cel mai înalt nivel, conform Ukrinform.
Investigaţia a fost efectuată în cooperare cu autorităţile cehe, cărora Ucraina le-a transmis o listă cu peste 50 de nume de ofiţeri activi ai GRU care ar fi fost implicaţi în acţiuni de sabotaj.
"Vom oferi neapărat organismelor de aplicare a legii din ţările UE şi statele partenere informaţii despre toţi agenţii GRU identificaţi pentru a verifica dacă nu cumva unii dintre ei se află pe teritoriul acestor ţări în scopul planificării unor acţiuni de sabotaj", a afirmat Tetiana Sapian în aceeaşi conferinţă de presă.
În acţiunile de sabotaj din Cehia ar fi fost implicaţi şi Anatoli Cepiga şi Aleksandr Mîşkin, cei doi ofiţeri GRU consideraţi drept suspecţi în cazul otrăvirii, în 2018, în Marea Britanie, a fostului agent rus şi agent dublu britanic Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia.
În ultimii ani, Rusia a fost acuzată de mai multe ţări NATO că a aruncat în aer depozite de arme destinate Ucrainei pe teritoriul Republicii Cehe şi Bulgariei, două state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
Sursa: adevarul.ro